StiripesurseDiasporaNoi probe in ancheta privind asasinarea cunoscutului jurnalist rus Pavel Şeremet

Noi probe in ancheta privind asasinarea cunoscutului jurnalist rus Pavel Şeremet

Publicat:

Poliţia ucraineană a anunţat luni că dispune de noi probe care ar putea duce la identificarea comanditarului asasinării, în 2016, a cunoscutului jurnalist de investigaţie Pavel Şeremet, a cărui ucidere nu a fost nici până astăzi elucidată, relatează AFP, potrivit agerpres

‘Documente şi înregistrări audio, dintre care ultimele datează din 2012, se află deja la dispoziţia anchetatorilor şi sunt interesante pentru identificarea comanditarilor acestei crime’, a indicat poliţia într-un comunicat, precizând că a primit autorizaţia de efectua investigaţii într-o ţară din UE, fără să precizeze despre ce ţară este vorba.

Citește și : Incendii de vegetaţie periculoase în Western Australia

Presupuse fragmente din respectivele înregistrări au fost difuzate de media belarusă de opoziţie Nexta, care afirmă că una dintre vocile care se aud este identică cu cea a fostului şef al KGB-ului, serviciile de securitate belaruse, Vadim Zaiţev, care a condus această structură din 2008 până în 2012.

Critic acerb atât al autorităţilor ruse, cât şi al celor belaruse şi ucrainene, Pavel Şeremet a fost ucis la vârsta de 44 de ani, la 20 iulie 2016, în explozia unei bombe plasate în autoturismul cu care circula în capitala ucraineană Kiev.


Cinci suspecţi, foşti combatanţi ai războiului între forţele proguvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi în estul Ucrainei, au fost arestaţi în decembrie 2019, dar numeroşi apropiaţi ai lui Şeremet au pus la îndoială implicarea lor în crimă.

În iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut anchetatorilor să prezinte ‘dovezi convingătoare şi de necombătut’ despre implicarea suspecţilor, insistând să fie demascaţi ‘adevăraţii comanditari ai acestei crime’.

Citește și : Guvernul de la Atena suferă o remaniere restrânsă în plină pandemie

Citeşte şi:  Turcia "îl imploră" pe Trump să revină la masa negocierilor privind taxele

Pavel Şeremet a lucrat iniţial pentru televiziunea naţională din Belarus, după care şi-a părăsit ţara din cauza unui conflict cu regimul preşedintelui autoritar Aleksandr Lukaşenko.

El s-a refugiat în Rusia, unde a şi obţinut cetăţenia ţării gazdă, lucrând pentru două posturi de televiziune ruseşti înainte de a se apropia de opoziţia rusă şi de a demisiona în 2014.

S-a instalat la Kiev, unde a continuat să lucreze în presă, criticând deopotrivă autorităţile ucrainene şi pe preşedintele rus Vladimir Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.