StiripesurseȘtirile zileiNoi reguli pentru șederea străinilor din statele non-UE în Moldova

Noi reguli pentru șederea străinilor din statele non-UE în Moldova

Publicat:

Șederea străinilor din statele non-UE pe teritoriul Republicii Moldova va fi reglementată printr-o nouă lege, aliniată la standardele Uniunii Europene. Proiectul de lege a fost susținut în lectura a doua de 61 de deputați.

Citește și: Un copil din Moldova – în grija asistenței sociale din Italia

Prin lege este stabilit un sistem unitar de reguli care se aplică în funcție de durata șederii în Republica Moldova – de scurtă durată – până la 90 de zile și de lungă durată – peste 90 de zile, adaptat în funcție de scopul șederii, precum muncă, programe de schimb de elevi, studii, cercetare, activitate investițională, reîntregirea familiei, activități de voluntariat etc. Proiectul facilitează atragerea de investitori străini, antreprenori, lucrători înalt calificați, specialiști în domenii deficitare și lucrători sezonieri.

În legislație sunt introduse unele noțiuni noi, adaptate cadrului juridic al UE, cum ar fi admisie, permis de lucrător sezonier, lucrător transferat intracorporativ (ICT), lucrător au pair, pseudolegalizarea străinilor, căsătorie de conveniență etc. Totodată, anngajatorii din Republica Moldova vor fi obligați să asigure muncitorilor străini salarii care să nu fie mai mici decât cele acordate cetățenilor moldoveni pentru o activitate similară, în vederea diminuării riscurilor de vulnerabilitate economică și de muncă precară.

O altă inovație o reprezintă introducerea unui nou model de document unic – „Cartea de rezidență”, care va fi eliberată străinilor aflați legal în Republica Moldova, indiferent de scopul șederii.


Noua lege obligă străinii să prezinte dovada mijloacelor de întreținere, existența unui domiciliu sau a unei reședințe pe teritoriul Republicii Moldova și documente care justifică scopul șederii. Totodată, legea introduce conceptul de profil de risc și instrumente de evaluare a pericolului pentru securitatea națională, ordinea publică și sănătatea publică, dar și procedura de îndepărtare a cetățenilor străini care vor încălca regimul de ședere în țara noastră.

Citeşte şi:  Evadare ca-n filme dintr-un centru de reţinere administrativă din Spania: Mai mulți străini au coborât pe cearşafuri legate între ele

 

Pentru rezidenții regiunii transnistrene, legea instituie condiții speciale de acordare și prelungire a dreptului de ședere, prin documentare suplimentară, care reprezintă singurul instrument legal prin care Republica Moldova poate menține evidența acestora, prevenind șederea neregulamentară și asigurând aplicarea uniformă a legislației naționale.

Legea va intra în vigoare în iunie 2027, după ajustarea cadrului normativ național la acquis-ul UE în domeniul migrației.

Republica Moldova găzduiește peste 21 500 de străini și apatrizi din circa 130 de state, iar numărul străinilor care solicită drept de ședere în Republica Moldova este în continuă creștere.

Potrivit datelor din anul precedent, 5 600 de străini aveau drept de ședere permanentă în Republica Moldova, iar aproximativ 16 000 beneficiau de drept de ședere provizorie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un pretins „cabinet medical” – luat cu asalt de mascați

Ofițerii Secției investigare a infracțiunilor economice a Direcției de Poliție Chișinău au deconspirat și sistat activitatea unui pretins „cabinet medical” din capitală, unde erau...

Dumitru Socolan a fost numit în funcția de Secretar General al MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunță numirea lui Dumitru Socolan în funcția de Secretar General al instituției.Citește și: Se mențin înghețurile. Codul GALBEN a fost prelungit„Diplomat...

Indivizii care au forțat o femeie să bea jumătate de litru de alcool și i-au vândut casa prin înșelăciune – condamnați

Procurorii PCCOCS anunță condamnarea la 23 și 25 ani închisoare a doi deținuți din penitenciarul Cricova, pentru omorul unei femei din Chișinău, cu scopul...

Discrepanțele fiscale și legislative dintre cele două maluri ale râului Nistru vor fi eliminate gradual

Discrepanțele fiscale și legislative dintre cele două maluri ale râului Nistru vor fi eliminate gradual, iar mijloacele financiare obținute din taxe și impozite vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.