StiripesurseDiasporaNorvegia lansează o aplicaţie mobilă împotriva epidemiei de COVID-19

Norvegia lansează o aplicaţie mobilă împotriva epidemiei de COVID-19

Publicat:

Norvegia, una din primele ţări europene care a relaxat măsurile de izolare socială, a lansat joi o aplicaţie mobilă ce foloseşte geolocalizarea pentru a evita o recrudescenţă a epidemiei de COVID-19 în ţară, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aplicaţia Smittestopp (‘Stop infectării’), dezvoltată pe plan local, vizează să le ofere autorităţilor o mai bună cunoaştere despre propagarea epidemiei şi să-l informeze pe fiecare utilizator dacă a fost în contact cu o persoană infectată.

Citește și : Putin amână parada militară de Ziua Victoriei

‘Pentru a reuşi revenirea la o viaţă mai normală menţinând infecţia sub control, va trebui să contribuim cu toţii, mai ales prin utilizarea acestei aplicaţii’, a explicat şefa guvernului de la Oslo, Erna Solberg, într-o conferinţă de presă, subliniind că, în caz contrar, va trebui ‘să strângem din nou şurubul’.

Aplicaţia, ce poate fi descărcată pe bază de voluntariat, le va trimite utilizatorilor un mesaj spre a-i informa dacă s-au aflat mai mult de 15 minute la mai puţin de 2 m de o persoană infectată, a cărei identitate nu va fi însă dezvăluită.


Înregistrând deplasările şi contactele utilizatorului, aplicaţia le va permite autorităţilor sanitare să observe mai bine propagarea epidemiei, să măsoare eficacitatea restricţiilor şi să determine necesitatea revenirii asupra unora dintre ele.

Chiar dacă astfel de alegeri îi neliniştesc pe unii militanţi pentru respectarea vieţii private, Norvegia a optat pentru o centralizare a datelor – anonime şi distruse automat după 30 de zile – şi pentru recurgerea, pentru mai multă eficacitate, la geolocalizare în locul tehnologiei Bluetooth.

Ministrul sănătăţii, Bent Hoie, a dat asigurări că aplicaţia este conformă reglementărilor europene în materie de protecţie a datelor.

Citește și : Mişcarea Fridays for Future va desfăşura online greva globală pentru climă programată pe 24 aprilie

Lansarea acestui instrument va fi combinată cu o întărire semnificativă a capacităţilor de depistare a virusului, urmând să se treacă de la 30.000 de teste săptămânale în prezent la circa 100.000 la sfârşitul lunii, graţie unei noi metode dezvoltate la rândul său pe plan local.

Norvegia, care urmează o strategie de semi-izolare, a anunţat săptămâna trecută o ridicare treptată a restricţiilor, cu redeschiderea creşelor începând de luni şi a şcolilor primare pe 27 aprilie.

Joi, autorităţile au anunţat un bilanţ total de 6.566 de cazuri de infectare şi 130 de decese în acest stat nordic, unde curba spitalizărilor este în descreştere de câteva zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.