StiripesurseDiasporaNorvegia se va ralia sancţiunilor UE şi va organiza în martie...

Norvegia se va ralia sancţiunilor UE şi va organiza în martie exerciţii ale NATO

Publicat:

Norvegia, care nu este membră a Uniunii Europene (UE), a anunţat marţi că se va ralia viitoarelor sancţiuni ale UE împotriva Rusiei în contextul crizei ucrainene, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Şeful guvernului norvegian urmează să se deplaseze marţi după-amiaza la Bruxelles – deplasare planificată – unde, a spus el, se va ralia sancţiunilor UE împotriva Rusiei. “Este important să reacţionăm foarte ferm la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o zi”, a declarat Jonas Gahr Stoere în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : UE permite accesul cetăţenilor extracomunitari vaccinaţi cu serurile aprobate de OMS

Această ţară scandinavă a confirmat de asemenea organizarea unor ample exerciţii militare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pe teritoriul său luna martie, după cum era de asemenea demult planificat.

“Exerciţiile Cold Response vor avea loc după cum a fost planificat”, a declarat premierul norvegian. “Situaţia din Ucraina (…) se află la un nivel care este dramatic. Ieri (luni – n.r.) a fost un punct de cotitură”, a adăugat premierul norvegian cu referire la decizia de luni a preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa celor două regiuni separatiste din Ucraina.


Norvegia urmează să găzduiască în a doua jumătate a lunii martie exerciţiile militare Cold Response 2022, cele mai mari exerciţii ale NATO din acest an şi cele mai mari manevre ale Alianţei în Arctica după sfârşitul Războiului Rece. La aceste exerciţii este prevăzut să participe circa 35.000 de soldaţi din 28 de ţări, pentru a se antrena să lupte pe vreme foarte geroasă.

Aceste manevre, care au loc o dată la fiecare doi ani, la o distanţă respectuoasă de Rusia vecină, au fost anunţate în mod corespunzător şi Moscova a fost invitată să trimită observatori, a mai spus Jonas Gahr Stoere.

Nicio creştere anormală de activitate militară rusă nu a fost detectată recent lângă teritoriul norvegian, potrivit premierului Stoere.

Citește și : 570 de migranţi au fost salvaţi de Garda de Coastă italiană

Norvegia a anunţat marţea trecută că va trimite “50-60 de soldaţi” suplimentari în Lituania, în cadrul măsurilor de reasigurare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pe fondul tensiunilor regionale legate de Ucraina. “Trebuie mai ales să dăm dovadă de solidaritate cu aliaţii noştri pe flancul estic, lângă Rusia”, a declarat ministrul norvegian al apărării, Odd Roger Enoksen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.