StiripesurseDiasporaNoul parlament ucrainean îşi deschide sesiunile cu partidul lui Zelenski majoritar

Noul parlament ucrainean îşi deschide sesiunile cu partidul lui Zelenski majoritar

Publicat:

Noul parlament ucrainean (Rada Supremă), dominat de partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, s-a reunit joi pentru prima dată, cu promisiunea adoptării urgente a zeci de legi şi de învestire rapidă a unui guvern, relatează AFP, potrivit agerpres.

Zelenski, fost actor de comedie în vârstă de 41 de ani, ales triumfal în aprilie, dispune de o marjă de manevră inedită pentru a-şi pune în practică intenţiile politice, după ce partidul său Servitorul Poporului, recent constituit, a obţinut în iulie majoritatea absolută în parlamentul unicameral.

Citeşte şi: Uraganul Dorian spulberă insulele din Caraibe

Îmbrăcat într-un costum închis la culoare, dar fără cravată, Zelenski a asistat în prima parte a zilei la şedinţa solemnă inaugurală a Radei Supreme, în care deputaţii au depus jurământul, în prezenţa a patru foşti preşedinţi şi a membrilor guvernului în exerciţiu.

Zelenski va pronunţa mai târziu un discurs în care îşi va expune priorităţile politice şi economice şi va anunţa numele candidatului la postul de prim-ministru.


Conform unei surse apropiate preşedinţiei, Zelenski l-ar fi ales pentru acest post pe Oleksii Goncearuk, responsabil economic în cadrul administraţiei, jurist de formaţie, puţin cunoscut şi în vârstă de doar 35 de ani.

Zelenski are ambiţia să pună capăt războiului cu separatiştii proruşi în estul ţării, să eradicheze corupţia şi să relanseze economia fostei republici sovietice, una din cele mai sărace din Europa.

Joi urmează să fie numiţi şi miniştrii, procurorul general şi şeful serviciului de securitate (SBU).

Echipa lui Zelenski le-a dat consemn deputaţilor să ‘se pregătească să lucreze toată noaptea’ de joi spre vineri, pentru a adopta zeci de proiecte de legi, a scris portalul de ştiri lb.ua.

Format mai ales din novici în politică, partidul lui Zelenski a obţinut 254 din cele 450 de mandate parlamentare.

Citeşte şi: Zarif: SUA trebuie să respecte acordul nuclear şi să înceteze ‘terorismul economic’

Succesul electoral fulminant al lui Zelenski şi al partidului său marchează o înnoire politică fără precedent în Ucraina, reflectând dezamăgirea masivă a alegătorilor faţă de vechile elite, considerate ineficiente şi corupte.

Alte patru partide au mai trecut pragul electoral de 5%: Platforma de opoziţie (prorusă, 43 de locuri), Patria al fostului prim-ministru Iulia Timoşenko (26 de locuri), cel al ex-preşedintelui Petro Poroşenko (25) şi formaţiunea Voix, fondată de vedeta rock ucraineană Sviatoslav Vakarciuk (20).

Au rămas neatribuite 26 de mandate în Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, şi în teritoriile controlate de separatiştii proruşi în estul ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.