StiripesurseȘtirile zileiNoul preşedinte birmanez a graţiat peste 8000 de deţinuţi

Noul preşedinte birmanez a graţiat peste 8000 de deţinuţi

Publicat:

Noul preşedinte al Myanmarului Win Myint a graţiat, marţi, peste 8.000 de deţinuţi pentru a marca intrarea în Noul An birmanez şi a oferi ‘sprijin umanitar’, transmite dpa, potrivit agerpres.

Lista include 38 de deţinuţi politici, potrivit Asociaţiei de asistenţă pentru deţinuţi politici (AAPP), şi cel puţin 6.000 de condamnaţi pentru infracţiuni legate de droguri, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului birmanez, Zaw Htay.

Citeşte şi: Un judecător francez i-a modificat numele unui copil. Părinţii l-au vrut ‘JIHAD’

De asemenea, vor fi eliberaţi din închisoare şi aproape 2.000 de membri ai personalului militar şi ai poliţiei.

Măsura de graţiere colectivă este prima de acest fel de la începutul mandatului guvernului actual, condus de Liga Naţională pentru Democraţie, care a preluat puterea executivă în Myanmar în 2016.


Preşedintele Win Myint a preluat preşedinţia luna trecută, după demisia intempestivă a predecesorului său, Htin Kyaw.

Vezi şi: Armata siriană a doborât mai multe rachete ce au vizat provincia Homs – VIDEO

AAPP a anunţat că la finalul lunii martie în închisorile din Myanmar se aflau 248 de deţinuţi politici, dintre care 54 executau condamnări şi 74 erau în aşteptarea procesului.

Deşi a salutat eliberarea celor 38 de deţinuţilor politici de pe lista de graţiere colectivă, AAPP a avertizat pe site-ul său că, potrivit unei prevederi a Codului Penal din Myanmar, cei eliberaţi pot fi arestaţi din nou fără mandat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.