StiripesurseDiasporaNumeroşi răniţi într-un accident feroviar în nord-vestul Slovaciei

Numeroşi răniţi într-un accident feroviar în nord-vestul Slovaciei

Publicat:

Numeroase persoane au fost rănite vineri seară după ce un tren de pasageri a fost lovit de o locomotivă în apropiere de oraşul Vrutky, din nord-vestul Slovaciei, transmite duminică dpa, potrivit agerpres

Potrivit informaţiilor difuzate de postul de televiziune Markiza, cel puţin 50 de persoane au fost rănite în accidentul feroviar. Iniţial, acelaşi post anunţase cel puţin 100 de răniţi.

Citește și : Spania va relaxa regimul vizelor pentru lucrătorii străini pentru a face faţă cererii de forţă de muncă

Pe pagina sa de internet, Deutsche Welle citează un comunicat postat de poliţia slovacă pe social media conform căruia 59 de persoane au suferit răni uşoare, 11 au suferit răni de gravitate medie şi patru au fost grav rănite. Treizeci şi patru de oameni au fost transferaţi la spitalele din apropiere. În momentul accidentului, în tren se aflau 100 de pasageri.

Ministerul Transporturilor din Bratislava şi compania feroviară de stat ZSSK au confirmat accidentul pentru agenţia de presă locală TASR.


Trenul se oprise din cauza unei defecţiuni şi a fost lovit de locomotiva care fusese trimisă să-i acorde ajutor, a anunţat ministerul slovac, care nu a oferit informaţii despre răniţi.

Pe social media, poliţia le-a cerut şoferilor să evite zona accidentului pentru a permite accesul autospecialelor de pompieri şi autovehiculelor salvatorilor.

Citește și :  Maia Sandu: Republica Moldova nu doreşte o ‘scurtătură’ spre UE

Ministerul Transporturilor slovac a mai anunţat că ministrul de resort urma să se deplaseze la locul accidentului, aflat în apropierea unui important punct de joncţiune feroviară.

Agenţia TASR a transmis vineri seară că o locomotivă a izbit un tren de pasageri staţionat pe linia de cale ferată Vrutky-Varin (regiunea Zilina), care face parte din ruta principală între Zilina şi Kosice, un important nod feroviar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.