StiripesurseȘtirile zileiNumirea lui Robert Mugabe ca ambasador al OMS `contrazice clar idealurile...

Numirea lui Robert Mugabe ca ambasador al OMS `contrazice clar idealurile ONU`

Publicat:

Numirea preşedintelui statului Zimbabwe, Robert Mugabe, ca ambasador al bunăvoinţei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), “contrazice clar idealurile ONU”, au subliniat sâmbătă Statele Unite, alăturându-se numeroaselor critici exprimate în lume pe acest subiect. 

“Guvernul american a impus sancţiuni contra preşedintelui Mugabe din cauza crimelor împotriva poporului său şi a ameninţării pe care o reprezintă pentru pace şi stabilitate. Această numire contrazice clar idealurile Naţiunilor Unite de respectare a drepturilor omului şi a demnităţii umane”, a afirmat, pentru AFP, Departamentul american de Stat.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a cerut în această săptămână lui Robert Mugabe, în vârstă de 93 de ani, să îndeplinească rolul de ambasador al bunăvoinţei pentru a ajuta în lupta contra bolilor netransmisibile, precum atacurile cardiace sau astmul, în Africa.

Această numire a stârnit vii critici în lume, din partea statelor membre ale OMS, precum şi a unor ONG-uri, care denunţă prăbuşirea sistemului de sănătate din Zimbabwe şi a numeroase servicii publice.

În faţa acestor critici, Ghebreyesus a indicat sâmbătă că “regândeşte chestiunea”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.