StiripesurseExterneO companie românească a cumpărat un avion american pentru însămânţarea norilor,...

O companie românească a cumpărat un avion american pentru însămânţarea norilor, pentru a combate seceta și lipsa precipitațiilor

Publicat:

Compania românească Intervenții Active în Atmosferă (IAA) a anunțat vineri că a achiziționat primul avion de însămânțare a norilor de la compania americană Fargo Jet. Inițiativa, o premieră națională, este menită să reducă impactul secetei pe teritoriul României pe fondul creșterii temperaturilor medii anuale și al intensificării fenomenelor meteorologice extreme la nivel european.

Seceta severă exercită o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă și a sectorului agricol din România, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Tehnologiile de modificare a vremii sunt văzute drept o componentă esențială în adaptarea la schimbările climatice și susținerea rezilienței agriculturii și ecosistemelor naturale.

Achiziționarea acestui avion a avut loc în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA, printr-un parteneriat între Intervenții Active în Atmosferă (IAA) și Fargo Jet. Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a fost prezentă la evenimentul de inaugurare.


„Această inițiativă reflectă angajamentul nostru față de combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și promovarea dezvoltării durabile. Prin inovație și viziune strategică, construim o fundație pentru un viitor sustenabil și rezilient”, a declarat Kavalec.

James Sweeney, președintele Fargo Jet, a notat că acesta este primul dintr-o serie de patru avioane de însămânțare a norilor, care urmează să fie livrate în România.

Totodată, Ing. Dr. Emil Sîrbu, președintele IAA, a explicat rolul crucial al tehnologiilor de modificare a vremii în contracararea efectelor secetei, subliniind că aceste avioane reprezintă o soluție esențială pentru protejarea resurselor de apă și sprijinirea agriculturii românești.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

„La nivel global, fenomenele meteorologice extreme, de la an la an, au un impact tot mai mare asupra vieții și mediului. Ca urmare, adaptarea la schimbările climatice și combaterea efectelor acestora devin tot mai dificile. În consecință, compania noastră s-a dezvoltat treptat pentru a putea implementa măsurile decisive luate de Guvernul României în vederea implementării Programelor de mediu adoptate atât de Națiunile Unite, cât și de Uniunea Europeană. Sunt ferm convins că, achiziționarea primului avion destinat însămânțării norilor va crește capacitatea companiei noastre de a combate efectele adverse ale schimbărilor climatice și va spori productivitatea agricolă folosind tehnologia de ultimă oră din SUA”, a afirmat Emil Sîrbu, președintele IAA.

Un Memorandum of Understanding a fost semnat între Intervenții Active în Atmosferă (IAA) și Fargo Jet pentru a consolida colaborarea dintre cele două companii în domeniul modificării vremii. Acest acord urmărește facilitarea schimbului de informații, desfășurarea activităților de cercetare, oferirea programelor de instruire și dezvoltarea unui parteneriat pentru colaborări viitoare în alte țări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.