StiripesurseȘtirile zileiObamacare, 'pe masa' Curții Supreme a SUA

Obamacare, ‘pe masa’ Curții Supreme a SUA

Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a început marţi audierea pledoariilor în ce priveşte tentativa unor state guvernate de republicani şi susţinute de administraţia Donald Trump de a obţine anularea reformei sănătăţii din mandatul lui Barack Obama, transmite Reuters, scrie agerpres.

Preşedintele ales Joe Biden a criticat eforturile republicanilor de a anula Obamacare (ACA), aşa cum este cunoscută reforma, în plină pandemie de COVID-19 şi pe fondul speranţelor de a consolida această lege după ce se va instala la Casa Albă în ianuarie.

Citește și : Bolsonaro consideră ‘o victorie’ personală suspendarea studiilor clinice ale unui vaccin chinez anti-COVID19

Judecătorii instanţei supreme au programate 80 de minute de audieri prin teleconferinţă în cadrul apelului înaintat de unele state conduse de democraţi, printre care California şi New York, şi de Camera Reprezentanţilor, controlată tot de democraţi, pentru menţinerea Obamacare.

Acest dosar reprezintă cel mai recent atac în justiţie al republicanilor împotriva legii din 2010, rămasă ca realizare emblematică în materie de politică internă a fostului preşedinte democrat Barack Obama, căruia Biden i-a fost vicepreşedinte.


În 2012 şi 2015, Curtea Supremă a respins contestaţiile anterioare ale republicanilor.

În prezent, Curtea are o majoritate conservatoare după ce Senatul a confirmat-o luna trecută pe Amy Coney Barrett, al treilea judecător nominalizat de Trump.

Majoritatea experţilor în drept sunt de părere că judecătorii instanţei supreme nu vor da un verdict de anulare a Obamacare, care ar echivala cu un adevărat seism în societatea americană.

Un grup de state în frunte cu Texas, cărora li s-a alăturat apoi administraţia Trump, a înaintat acţiune în justiţie în 2018 în Texas pentru a obţine abolirea legii.

Dacă Obamacare ar fi anulată, un număr de până la 20 milioane de americani şi-ar putea pierde asigurările de sănătate, iar companiile de asigurări ar putea refuza din nou să asigure persoane cu boli preexistente. Obamacare a extins programele de sănătate publică şi a creat pieţe pentru asigurări private.

‘Credem că sunt nouă judecători care înţeleg cât de importantă este legea’, a afirmat procurorul general al Californiei, Xavier Becerra, un democrat care conduce coaliţia de 20 de state federale care apără Obamacare.

‘Credem că există o şansă foarte bună ca americanii să continue să aibă o bună acoperire medicală’, a adăugat el.

Un judecător districtual din Texas a decis în 2018 că Obamacare este neconstituţională în forma actuală în lumina unei modificări operate de Congres cu sprijinul republicanilor cu un an în urmă.

Citește și : O ‘eroare tehnică’ l-a lăsat pe Trump pe fundalul tweet-ului de felicitare al lui Boris Johnson către Biden

O Curte de Apel din New Orleans a confirmat parţial această decizie, spunând că prevederea care obligă cetăţenii să obţină o asigurare sau să plătească o penalitate financiară încalcă Constituţia. Totuşi, Curtea nu a anulat legea.

State conduse de democraţi şi Camera Reprezentanţilor au sesizat ulterior Curtea Supremă.

În 2012, aceasta confirmase majoritatea prevederilor din Obamacare, inclusiv cea referitoare la obligaţia înscrierii la asigurările de sănătate, iar în 2017 Trump a semnat o lege care elimina sancţiunea financiară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.