StiripesurseȘtirile zileiODA relansează apelurile de granturi

ODA relansează apelurile de granturi

Publicat:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), cu sprijinul Guvernul Republicii Moldova și al partenerilor de dezvoltare, anunță relansarea apelurilor de granturi aferente programelor și instrumentelor de suport financiar nerambursabil gestionate de instituție, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.

Citește și: Avioanele ar putea decola cu întârziere de la Chișinău. Este nevoie de degivrare

În anul curent, pentru instrumentele de suport financiar nerambursabil destinate finanțării IMM, este prevăzut un buget de 300 de milioane de lei.

Astfel, ODA relansează apeluri de finanțare în cadrul mai multor  programe.Este vorba despre Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, Programul de sprijin al micilor producători, Programul de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice, Programul de dezvoltare a IMM-urilor în domeniul turismului.

De asemenea, sunt prevăzută susținere financiară nerambursabilă destinată dezvoltării IMM-urilor – CREȘTEM IMM, axat pe obiective de dezvoltare IMM precum  Tranziție digitală, Tranziție ecologică, Modernizare și eficiență energetică.


Sunt preconizate finanțări în cadrul Programului de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.