StiripesurseȘtirile zileiOIM: Peste 15.000 de migranţi repatriaţi din Libia de la începutul...

OIM: Peste 15.000 de migranţi repatriaţi din Libia de la începutul lui 2018

Publicat:

Peste 15.000 de migranţi care au încercat fără succes şi cu riscul vieţii lor să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa au fost repatriaţi din Libia spre ţara lor de origine de la începutul anului, a anunţat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), relatează AFP, scrie Agepres.

Aceste persoane sunt originare din 52 de ţări din Asia şi Africa, potrivit OIM.

Citește și : Rusia vrea să devină mediator în negocierile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană

“De la începutul lui 2018, peste 15.000 de migranţi au fost în măsură să revină la caselor prin intermediul programelor de retur voluntar” cu sprijinul Fondului fiduciar al Uniunii Europene pentru Africa, a informat biroul OIM în Libia într-un scurt comunicat.

Organizaţia pune pe conturile sale de Facebook şi Twitter un număr de telefon la dispoziţia “migranţilor aflaţi în dificultate în Libia şi care doresc să se întoarcă în ţara lor de origine”.


În perioada dictatorului Muammar Gaddafi alungat de la putere şi ucis în 2011, mii de migranţi tranzitau peste frontierele de sud ale Libiei, cu o lungime de 5.000 de kilometri, în special pentru a încerca să traverseze Mediterana spre Europa.

Din 2011, situaţia s-a înrăutăţit, traficanţii de persoane profitând de haosul din ţară pentru a trimite în fiecare an zeci de mii de migranţi cu destinaţia Italia situată la 300 de kilometri de coastele libiene.

Numeroşi migranţi, interceptaţi sau salvaţi în mare se află în centre de detenţie în condiţii dificile şi optează pentru repatriere.

Citește și : Finlanda și-a suspendat vânzările de arme către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite

Mai multe organizaţii internaţionale, printre care Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), deplâng frecvent maltratarea migranţilor în Libia.

În 2017, OIM a repatriat aproape 20.000 de migranţi şi doreşte să ridice numărul acestora la 30.000 în 2018 în cadrul programului de “retur voluntar”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.