StiripesurseDiasporaOlaf Scholz salută progresele Albaniei în direcţia integrării în UE

Olaf Scholz salută progresele Albaniei în direcţia integrării în UE

Publicat:

Germania doreşte ca ţările din Balcanii de vest să fie primite în Uniunea Europeană cât mai curând posibil, a declarat marţi cancelarul german Olaf Scholz într-o conferinţă de presă la Berlin cu premierul albanez Edi Rama, în care a elogiat progresele înregistrate de Tirana către aderarea la UE şi relaţiile “excelente” dintre Tirana şi Berlin, transmit Reuters şi EFE, potrivit agerpres

Cancelarul german a salutat progresele “decisive” realizate de Albania în direcţia integrării în blocul comunitar, dând ca exemplu reformele realizate în plan judiciar. El a amintit de asemenea recenta ratificare a unor acorduri vizând crearea unei pieţe regionale, adăugând că Tirana şi-a asumat un “rol constructiv” şi susţine “sută la sută” politica externă a UE.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

“Relaţiile bilaterale dintre Germania şi Albania sunt excelente”, a notat Olaf Scholz, asigurând că guvernul său va rămâne un “partener de încredere” în demersurile Tiranei în vederea aderării la UE.

Integrarea Balcanilor de Vest în UE este “una din marile sarcini” cu care se confruntă Uniunea, a subliniat cancelarul german, potrivit căruia această chestiune are “importanţă strategică” pentru guvernul său.


Cei doi lideri au anunţat că următorul summit al aşa-numitului “Proces de la Berlin” va avea loc pe 16 octombrie şi au subliniat că, pentru prima dată în istoria acestui format, reuniunea va fi găzduită de una dintre ţările regiunii, în acest caz Albania.

Evenimentul va fi însoţit de un forum economic pentru companii din întreaga regiune, la care vor participa şi companii germane.

Premierul albanez a afirmat că summitul “va face un bilanţ” al procesului şi va aborda atât realizările, cât şi provocările acestuia şi şi-a exprimat speranţa că el va servi la întărirea pe mai departe a cooperării dintre cele şase state din Balcanii de Vest.

Edi Rama a recunoscut că “rămân multe de făcut”, dar a evidenţiat succesele ţării sale în lupta împotriva corupţiei.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Cei doi lideri şi-au exprimat pe de altă parte sprijinul pentru planul de normalizare a relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia, pe care Rama l-a descris drept “plin de conţinut şi foarte realist”, îndemnând ambele părţi să-l trateze “cu seriozitate”.

Scholz, la rândul său, s-a declarat convins că procesul va putea fi în curând “finalizat cu succes”, apreciind că, având în vedere declaraţiile publice ale preşedintelui sârb, Aleksandar Vucic, şi ale primului ministru kosovar, Albin Kurti, este evident că s-au făcut “progrese importante” şi că există “disponibilitatea” de a implementa acest plan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.