StiripesurseDiasporaOligarhul rus Oleg Deripaska trage un semnal de alarmă cu privire...

Oligarhul rus Oleg Deripaska trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa investitorilor străini în Rusia

Publicat:

Oligarhul rus Oleg Deripaska a îndemnat joi Guvernul de la Moscova să înceteze să se mai amestece în mediul de afaceri şi în schimb să pună la punct un mediu predictibil bazat pe statul de drept, astfel încât să îi convingă pe investitorii străini să revină în economia rusească afectată de sancţiuni, transmite Reuters, potrivit agerpres

Prezent la un forum economic organizat la Krasnoyarsk, un oraş din Siberia, magnatul aluminiului a spus că nu se aşteaptă la o dezescaladare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina înainte de mijlocul lui 2025, cel mai devreme, adăugând că este posibil ca investitorii occidentali să nu revină în Rusia timp de un deceniu.

Citește și : Susţinerea SUA şi NATO pentru Ucraina riscă să antreneze ‘consecinţe catastrofale’

Deripaska a apreciat că Rusia are nevoie, şi ar putea atrage în continuare, de investitori din ţările “prietenoase”, adică acelea care nu s-au alăturat sancţiunilor occidentale impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar s-a declarat îngrijorat cu privire la climatul de business într-o economie pe care Kremlinul încearcă să o forţeze să se concentreze pe efortul de război.

Cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia, denumiţi în mod frecvent oligarhi, au păstrat, în general, o atitudine rezervată de la debutul războiului din Ucraina, astfel că criticile formulate în mod public de Deripaska faţă de Guvernul de la Moscova sunt neobişnuite.


“Sunt îngrijorat în mod constant că statul şi mediul de afaceri sunt pe poziţii opuse”, a spus Deripaska, menţionând necesitatea existenţei a “doi procurori şi patru inspectori pentru fiecare antreprenor”.

Pe lângă alungarea din Rusia a firmelor şi investitorilor occidentali, invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat lanţurile de aprovizionare, a scos din economie sute de mii de bărbaţi trimişi pe front şi a oprit accesul firmelor ruseşti la tehnologia occidentală.

“Statul de drept şi predictibilitatea sunt foarte importante. Dacă schimbăm regulile în fiecare an sau trimestru, nimeni nu va avea încredere: nici antreprenorii ruşi şi nici cei străini”, a spus Oleg Deripaska la forumul de la Krasnoyarsk.

“Nu va mai trebui să facem o alegere pentru că anul viitor nu vor mai fi bani. Avem nevoie de investitori străini. Şi aceştia se vor uita să vadă cât câştigă investitorii ruşi, ce condiţii au la dispoziţie”, a adăugat Deripaska.

Potrivit prognozelor oficiale, economia rusească ar urma să se contracte cu 2,9% în acest an, iar analiştii se aşteaptă la o nouă contracţie în 2024 şi adaugă că potenţialul de creştere pe termen mediu al Rusiei ar putea să se reducă până la 1%.

Citește și : Confruntare verbală între Rusia şi aliaţii din jurul SUA la reuniunea G20

Conform datelor preliminare, economia rusească s-a contractat cu 2,1% anul trecut, deşi înainte de izbucnirea războiului era prognozată să crească cu 3%. Săptămâna trecută, agenţia de evaluare Moody’s a estimat că Produsul Intern Brut al Rusiei se va contracta cu 3% în acest an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.