StiripesurseExterneOMS, îngrijorată de soarta directorului Spitalului al-Shifa din Gaza, Mohammad Abu...

OMS, îngrijorată de soarta directorului Spitalului al-Shifa din Gaza, Mohammad Abu Salmiya, arestat de armata israeliană

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) deplânge faptul că nu deţine nicio informaţie despre soarta directorului Spitalului al-Shifa din Gaza, Mohammad Abu Salmiya, arestat joi de armata israeliană, şi cere ca drepturile medicului să fie ”respectate deplin”, relatează AFP.

Direcotrul celui mai mare spital din Fâşia Gaza, Mohammed Aou Salmiya, a fost arestat joi împreună cu alte cinci persoane care muncesc în domeniul sănătăţii în timp ce participau la o misiune ONU de evacuare a unor pacienţi.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

”Trei membri ai personalului medical al Semilunei Roşii Palestiniene şi trei membri ai Ministerului Sănătăţii au fost arestaţi”, a anunţat vineri în acest comunicat OMS.

Ulterior, ”doi dintre cei şase membri (ai misiunii ONU) au fost eliberaţi”, anunţă ONU, însă ”nu dispunem de informaţii despre starea celorlalaţi patru, inclusiv a directorului Spitalului al-Shifa”.


OMS ”cere ca drepturile lor legale şi ale omului să fie respectate deplin pe trimpul detenţiei”.

”CENTRU DE COMANDAMENT” HAMAS

Israelul anunţa joi arestarea lui Mohammad Abu Salmiya şi a unui şef de secţie a spitalului.

Instituţia este, potrivit autorităţilor israeliene – principalul centru de comandament al operaţiunilor Hamas în Fâşia Gaza -, acuzaţie dezminţit de către mişcarea islamistă palestiniană.

Militari israelieni au percheziţionat timp de mai multe zile spitalul sală cu sală, până la intrarea în vigoare a unui armistiţiu, vineri.

”Îl interogăm (pe Mohammad Abu Salmiya) despre faptul că era directorul unui spital care se afla deasupra unei întregi reţele teroriste”, anunţăă sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Doron Spielman.

”Cum putea să nu ştie ce se întâmpla?”, acuză el.

Israelul s-a angajat să ”aneantizeze” Hamasul după atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene la 7 octombrie în Israel, din Fâşia Gaza.

Potrivit Israelului 1.200 de persoane, marea majoritate cvili, au fost ucişi în acest atac, în care aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice de către Hamas, potrivit armatei israeliene.

Războiul din Fâşia Gaza s-a soldat cu aproape 15.000 de morţi, majoritatea civili, inclusiv 6.150 de copii, potrivit Guvernului Hamas.

OMS anunţă în comunicat că a desfăşurat până în prezent trei misiuni la Spitalul al-Shifa, în decurs de o săprtămână, inclusiv o evaluare la 18 noiembrie.

Misiunea care s-a desfăşurat a doua zi a permis evacuarea a 31 de bebeluşi.

A treia misiune, la 22 noiembrie, realizată în cooperare cu Semiluna Roşie Palestiniană, a permis evacuarea a 151 de persoane – pacienţi, rude ale acestora şi lucrători în domeniul sănătăţii, precizează OMS.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

Evacuarea a durat 20 de ore, ”inclusiv şase ore într-un punct de control în care echipa şi pacienţii au fost percheziţionaţi de armata israeliană. Acest lucru s-a petrecut în pofida unui acord iniţial care prevedea ca participanţii să fie controlaţi doar la punctul de plecare, la Spitalul al-Shifa”, denunţă OMS.

Organizţia precizează că în acel moment au avut loc arestările.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.