StiripesurseȘtirile zileiOMS recunoaşte pentru prima dată un TRATAMENT anti-covid

OMS recunoaşte pentru prima dată un TRATAMENT anti-covid

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă, pentru prima dată, o combinaţie de medicamente pentru a preveni formele severe de COVID-19 la pacienţi infectaţi din categoriile cu risc crescut, informează vineri DPA, potrivit agerpres.

OMS a făcut referire la studii care demonstrează că o combinaţie de casirivimab şi de imdevimab, produse de compania americană Regeneron şi de compania elveţiană Roche, pot îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale pacienţilor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă acum administrarea casirivimab şi a imdevimab în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care prezintă afecţiuni preexistente, care riscă să dezvolte o formă severă de COVID-19 şi să aibă nevoie de tratament în unităţile de terapie intensivă. OMS a publicat noile recomandări în British Medical Journal.

Pacienţii cu un risc crescut de spitalizare şi cei care nu au dezvoltat anticorpi naturali împotriva COVID-19 sunt cele două grupe pentru care această combinaţie de medicamente va fi cea mai benefică, a precizat OMS într-un comunicat.

OMS a îndemnat companiile producătoare şi guvernele să abordeze problema preţului ridicat şi producţia limitată a combinaţiei de anticorpi Regeneron şi a precizat că au loc negocieri cu Roche cu privire la preţuri mai mici, o posibilă donaţie şi o distribuţie echitabilă în întreaga lume.


Organizaţia Doctors Without Borders a semnalat că Regeneron a făcut deja solicitări de brevete în cel puţin 11 ţări sărace şi a făcut apel la companie să se abţină de la impunerea brevetelor în ţările cu venituri mici.

Nu este echitabil ca oamenii care trăiesc în ţări mai sărace să nu aibă acces la medicamente anti-COVID-19, care reduc riscul de deces, doar pentru că grupurile farmaceutice deţin monopol şi urmăresc un profit ridicat, a declarat Elin Hoffmann Dahl, din partea Doctors Without Borders. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.