StiripesurseȘtirile zileiONU a aprobat crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţiile

ONU a aprobat crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţiile

Publicat:

Statele membre ale ONU au aprobat vineri, cu excepţia SUA, crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţiile, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Migranţii sunt un motor extraordinar de creştere’, a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, salutând acest nou ‘Pact mondial pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată’.

Citește și : Donald Trump şi soţia sa au fost primiţi la castelul Windsor de regina Elisabeta a II-a a

Chiar dacă Pactul este ‘neconstrângător, el constituie un pas fără precedent pentru a creşte cooperarea internaţională’, a arătat secretarul general.

Pactul va fi aprobat în mod oficial cu ocazia unei conferinţe internaţionale ce va avea loc în Maroc, la mijlocul lunii decembrie.


Documentul de 25 de pagini, a cărui negociere s-a întins pe durata a 18 luni, include o serie de principii (apărarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale ş.a.) şi cuprinde un catalog de măsuri care să ajute ţările să facă faţă migraţiilor: îmbunătăţirea informării, măsuri pentru mai buna integrare a migranţilor, schimb de expertiză ş.a.

‘Pactul mondial nu va impune nimic nimănui, dar propune soluţii’, a declarat ambasadorul mexican Juan José Gomez Camacho, care a condus negocierile, alături de ambasadorul elveţian Jurg Lauber.

‘Nu avem de ales între a accepta sau a respinge migraţiile. Ele sunt aici, se întâmplă peste tot în lume’, sublinia preşedintele Adunării Generale a ONU, slovacul Miroslav Lajcak, la deschiderea negocierilor.

Citește și : Liderul opoziţiei din Turcia, amendat pentru insultarea preşedintelui Erdogan

SUA s-au retras la sfârşitul lui 2017 din procesul de elaborare a Pactului, afirmând că acesta conţine prevederi ce contravin politicii preşedintelui Donald Trump în domeniul imigraţiei.

Numărul migranţilor în lume este estimat la 258 milioane de persoane, adică 3,4% din populaţia globului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.