StiripesurseȘtirile zileiONU cere respectarea embargoului de armament în Libia

ONU cere respectarea embargoului de armament în Libia

Publicat:

ONU urmăreşte cu “profundă preocupare informaţiile recente despre o sosire masivă de armament, echipamente şi mercenari” în profitul beligeranţilor din Libia, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Stéphane Dujarric, după anunţul Statelor Unite că Rusia a trimis avioane de luptă în ţară, scrie AFP, potrivit agerpres.

Fără să se refere explicit la această acuzaţie, Stéphane Dujarric a adăugat că, dacă informaţiile se dovedesc reale, ele “ar constitui o încălcare flagrantă a embargoului asupra armelor” impus Libiei din 2011.

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

“Lansăm un apel tuturor membrilor comunităţii internaţionale să respecte embargoul asupra armelor şi să sprijine deplina sa aplicare”, a adăugat el în briefingul cotidian de presă, ca răspuns la întrebări legate de presupusa prezenţă a unor avioane militare ruseşti în Libia.

Marţi, armata americană a acuzat Rusia că a desfăşurat avioane de tip MiG-29 Fulcrum şi Suhoi Su-35 pe teritoriul libian în sprjinul mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din est care încearcă din aprilie să cucerească Tripoli din mâinile Guvernului de uniune naţională (GNA) recunoscut de ONU.


Moscova nu a reacţionat la această acuzaţie.

Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

“Informaţiile despre încălcări au crescut semnificativ în ultimele săptămâni, cu presupuse transferuri (de armament) aproape zilnice pe cale aeriană, terestră şi maritimă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al ONU. “Aceasta nu poate conduce decât la o intensificare a luptelor cu consecinţe devastatoare pentru populaţia libiană”, a adăugat el.

Cele două puteri rivale în Libia sunt sprijinite de diverse forţe străine. Emiratele Arabe Unite şi Rusia susţin tabăra Haftar, în timp ce Turcia intervine militar pe lângă GNA care a obţinut recent mai multe victorii militare datorate în special superiorităţii aeriene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.