StiripesurseDiasporaOperaţiune de amploare a poliţiştilor germani împotriva traficanţilor de persoane

Operaţiune de amploare a poliţiştilor germani împotriva traficanţilor de persoane

Publicat:

Poliţia din patru landuri germane a efectuat joi 28 de percheziţii şi a arestat două persoane, într-o operaţiune care a vizat o bandă libaneză implicată în traficul de persoane, relatează dpa, potrivit agerpres.

Membrii bandei – de fapt un clan familial, aşa cum sunt cunoscute astfel de grupări şi în Germania – urmează să fie puşi sub acuzare pentru trafic de cetăţeni străini şi alte infracţiuni, au menţionat procurorii din Trier (est).

Citeşte şi: Trafic feroviar ÎNTRERUPT între Spania şi Franţa

La percheziţiile desfăşurate în Renania-Palatinat, Renania de nord – Westfalia, Berlin şi Saarland au luat parte aproape 400 de poliţişti, în cea mai mare parte federali, şi şase procurori din Trier.

Autorităţile germane au susţinut, în cadrul unei conferinţe la Berlin, că demersurile împotriva clanurilor de acest gen au înregistrat progrese după introducerea de măsuri mai stricte, cu un an în urmă.


Clanurile vizate, în mare parte de origine arabă, resimt efectele, iar autorităţile nu trebuie să rişte să scadă presiunea, a subliniat preşedinta poliţiei berlineze, Barbara Slowik.

Citeşte şi: Gafă marca Trump: ‘Vom construi un zid în Colorado!’

Ministrul de interne al Berlinului, Andreas Geisel, şi directorul departamentului Europol pentru crima organizată, Jari Matti Liukku, au pus accentul la rândul lor pe importanţa cooperării la nivel naţional şi internaţional.

De la începutul acestui an, poliţia din Berlin a desfăşurat 237 de acţiuni împotriva clanurilor, multe din aceste acţiuni având loc în cooperare cu vămile, autorităţile fiscale şi centre de ocupare a forţei de muncă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.