StiripesurseDiasporaOSCE: Restricţiile impuse jurnaliştilor reprezintă un risc major pentru populaţie

OSCE: Restricţiile impuse jurnaliştilor reprezintă un risc major pentru populaţie

Publicat:

Numărul ţărilor care au impus restricţii asupra jurnaliştilor a crescut odată cu sporirea cazurilor de infectare cu noul coronavirus, a avertizat reprezentantul pentru libertatea presei al OSCE, Harlem Desir, care a atenţionat că această tendinţă ar putea expune populaţia unui risc în loc să o protejeze de fake news, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

Ungaria a atras recent atenţia printr-o ordonanţă de urgenţă care prevede pedepse dure pentru difuzarea de informaţii false, iar alte câteva ţări au luat măsuri similare în ultimele săptămâni.

Citeşte şi: Un bebeluş din Filipine a murit de coronavirus

”Ceea ce consider cel mai îngrijorător legat de situaţia actuală este că, în multe ţări, o parte a răspunsului la urgenţele de sănătate a fost de a limita fluxul liber de informaţii şi dreptul presei de a relata despre pandemie”, a declarat fostul politician francez pentru dpa.

Începând din 19 martie, Desir şi-a exprimat îngrijorarea legată de 11 dintre cele 57 de ţări membre ale OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa).


Deşi OSCE cuprinde ţări din America de Nord, Europa şi Asia Centrală, Harlem Desir a evidenţiat mai ales situaţia din fostele ţări comuniste.

”Acţionează această criză ca un indicator al situaţiei fundamentale a libertăţii presei în fiecare ţară? Poate că aşa este, chiar dacă este prea devreme pentru a trage concluzii definitive asupra acestei chestiuni”, a spus reprezentantul OSCE.

Azerbaidjanul, Bosnia, Ungaria, România şi Rusia au introdus măsuri împotriva informaţiilor false legate de pandemia provocată de SARS-CoV-2, precum interdicţii şi pedepse, scrie dpa.

De asemenea, Desir a criticat şi intenţia Ucrainei de a muta unele fonduri de la bugetul postului public de radio şi televiziune pentru lupta contra COVID-19 şi cazurile de întemniţare a unor jurnalişti critici la adresa puterii în Belarus şi Turcia.

”Sunt deplin de acord că trebuie combătute informaţiile false care pot induce în eroare oamenii, precum cele despre medicamente sau tratamente false ori informaţii false care provoacă panică. Totuşi, nu opreşti zvonurile cu cenzură, ci mai degrabă prin acces la surse de informaţie multiple şi independente. Această pandemie nu justifică impunerea vreunei restricţii asupra activităţii jurnalistice şi libertăţii presei din aceste motive şi din multe altele”, a adăugat Harlem Desir.

El a accentuat că restricţiile impuse difuzării informaţiilor în China la începutul epidemiei de COVID-19 au afectat eforturile de a preveni răspândirea coronavirusului în ţară şi în străinătate. ”Restricţionarea informării libere nu a crescut securitatea oamenilor, ci în schimb a expus populaţia unui risc sporit”, a afirmat reprezentantul OSCE.

Fiind întrebat despre criticile preşedintelui american Donald Trump la adresa modului în care presa a relatat despre actuala pandemie, Harlem Desir a insistat că ”demnitarii publici trebuie la rândul lor să respecte rolul media, inclusiv acela de a fi un câine de pază critic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.