StiripesurseSintezePakistanul a redeschis un punct vamal important cu Afganistanul, într-o zonă...

Pakistanul a redeschis un punct vamal important cu Afganistanul, într-o zonă controlată de talibani

Publicat:

Pakistanul a redeschis luni un punct vamal important cu Afganistanul, într-o zonă controlată de talibani, permiţând ca peste 100 de camioane încărcate cu mărfuri să intre în statul afgan, potrivit unor oficiali vamali, transmite Reuters , scrie news.ro .  

Vama Chaman-Spin Boldak, un port cheie pentru Afganistan, fusese închis de către Pakistan pentru traficul comercial din cauza luptelor intense pentru controlul acestei vămi între insurgenţii talibani şi forţele afgane de securitate, la începutul acestei luni.

Citește și : Medicii avertizează că pandemia ‘a scăpat din nou de sub control’ în Turcia

”Pakistanul a deschis astăzi  graniţa cu Afganistanul de la Chaman şi a reluat tranzitul comercial, care fusese suspendat în ultima lună”, a declarat Arif Kakar, oficial vamal de rang înalt în districtul Chaman.

Acesta a spus că vama va fi deschisă şase zile pe săptămână.


Miniştrii afgani de interne şi de finanţe şi purtătorul de cuvânt taliban nu au putut fi contactaţi.

Generalul de marină al SUA Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului Central al SUA, care supraveghează forţele americane din Afganistan, a declarat duminică reporterilor de la Kabul că Spin Boldak este un ”spaţiu contestat” şi guvernul afgan încearcă să recâştige controlul asupra acestuia.

Redeschiderea a avut loc la câteva ore după ce 46 de soldaţi afgani au căutat refugiu în Pakistan, după ce au pierdut controlul poziţiilor militare din nord, de-a lungul frontierei, în urma avansurilor insurgenţilor talibani care au profitat de retragerea forţelor străine.

Citește și : Vaccin sau test obligatoriu pentru funcţionarii municipali din New York

Comandantul militar afgan a cerut refugiu la punctul de trecere a frontierei din Chitral, în nord, a declarat armata pakistaneză într-o declaraţie, adăugând că trecerea în siguranţă în Pakistan a fost permisă duminică seara, după aprobarea autorităţilor afgane.

Sute de soldaţi afgani şi oficiali civili au fugit în Tadjikistan, Iran şi Pakistan, în ultimele săptămâni, după ofensivele talibanilor din zonele de frontieră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.