StiripesurseȘtirile zileiPAM încearcă să combată foametea din Zimbabwe

PAM încearcă să combată foametea din Zimbabwe

Publicat:

Programul Alimentar Mondial (PAM) a lansat marţi un apel pentru donaţii de 331 de milioane de dolari pentru a ajuta milioane de oameni ameninţaţi de foamete în Zimbabwe, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ cinci milioane de oameni, o treime din cei 16 milioane de locuitori, au nevoie de ajutor alimentar şi cel puţin jumătate dintre ei sunt în pragul înfometării”, potrivit Programului Alimentar Mondial.

Citeşte şi: Kim Jong Un îi avertizează pe americani şi nord-coreeni

Aproximativ 2,5 milioane de persoane riscă să sufere de foamete, a declarat directorul executiv al PAM, David Beasley, avertizând că, dacă nu se iau măsuri, 5,5 milioane de persoane vor fi într-o situaţie similară la începutul anului viitor.

Fost grânar în sudul Africii, Zimbabwe este afectată de aproape două decenii de o criză economică şi financiară severă care a dus la lipsuri constante de alimente de bază, precum făină, pâine sau ulei. Ultima campanie agricolă a fost deosebit de afectată de secetă.


Donaţiile ar trebui de asemenea să contribuie la satisfacerea nevoilor umanitare ale victimelor ciclonului Idai care a lovit o parte din estul Zimbabwe la începutul acestui an. Ciclonul, care a lovit Malawi şi Mozambic, a afectat 570.000 de locuitori din Zimbabwe şi alţi 50.000 au fost strămutaţi.

Citeşte şi: Iran cere sprijinul ONU în războiul psihologic cu SUA

Ministrul Finanţelor din Zimbabwe, Mthuli Ncube, a declarat săptămâna trecută că guvernul acordă ajutor alimentar pentru sute de mii de victime ale secetei şi furnizează cereale pentru 757.000 de gospodării din ianuarie.

Preşedintele Emmerson Mnangagwa, care i-a succedat lui Robert Mugabe după ce a fost destituit în urma unei lovituri de stat în noiembrie 2017, a promis că va revitaliza economia ţării. Dar de la venirea sa la putere, situaţia economică s-a agravat. Inflaţia anuală a fost de 176% în iunie, pentru prima dată într-un deceniu. Pe lângă inflaţia galopantă şi penuria de produse de bază, populaţia se confruntă cu deprecierea pseudo-monedei locale şi cu întreruperi ale alimentării cu curent electric.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.