StiripesurseSintezePandemia ar putea dubla numărul persoanelor afectate de foamete

Pandemia ar putea dubla numărul persoanelor afectate de foamete

Publicat:

Numărul persoanelor afectate de nesiguranţă alimentară acută ar putea să se dubleze în acest an şi să ajungă la 265 de milioane din cauza efectelor economice negative provocate de pandemia de COVID-19, potrivit unui raport publicat marţi de Programul Alimentar Mondial (PAM), o agenţie specializată din cadrul ONU, informează Reuters, potrivit agerpres.

Specialiştii se aşteaptă ca impactul generat de pierderea de venituri din activităţi turistice, scăderea comisioanelor obţinute din călătorii şi celelalte restricţii asociate pandemiei de coronavirus să lase aproximativ 130 de milioane de oameni în condiţii de foamete acută în acest an, care se vor adăuga celor 135 de milioane de persoane deja incluse în această categorie.

“Pandemia de COVID-19 este potenţial catastrofală pentru milioane de oameni care se află deja în situaţii critice”, a spus Arif Husain, economist-şef şi director de cercetare, analiză şi monitorizare din cadrul PAM.

Citeşte şi: Trump îl cheamă la Casa Albă pe guvernatorul statului New York

Citeşte şi: Apărarea antiaeriană siriană A DOBORÂT mai multe racheta israeliene


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.