StiripesurseDiasporaPapa Francisc a făcut apel la o integrare a refugiaților împreună...

Papa Francisc a făcut apel la o integrare a refugiaților împreună cu identitatea lor religioasă

Publicat:

Papa Francisc a făcut luni apel la europeni să-i integreze pe refugiaţi împreună cu identitatea lor religioasă, mesaj lansat într-un lung discurs rostit de către Suveranul Pontif în cadrul unei întâlniri cu diplomaţii acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun, relatează AFP.

Sosirea migranţilor trebuie să determine Europa ”să-şi redescopere patrimoniul cultural şi religios, astfel încât, conştientizându-şi valorile pe care se edifică, să poată în acelaşi timp să-şi menţină vie tradiţia şi să fie în continuare un loc primitor, vestitor de pace şi de dezvoltare”, a subliniat Papa, conform agerpres .

În opinia Suveranului Pontif, ”edificarea de societăţi inclusive necesită drept condiţie o înţelegere integrală a fiinţei umane, care poate să se simtă într-adevăr primită când ea este recunoscută şi acceptată sub toate dimensiunile ce constituie identitatea sa, inclusiv cea religioasă”.

Citește și : Theresa May a declanşat remanierea guvernului său

Papa a reamintit că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cuprinde ”dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, care include dreptul privind libertatea de a schimba religia”.


”Se ştie, din păcate, cum dreptul la libertatea religiei este deseori încălcat şi religia devine fie ocazia de a justifica ideologic noile forme de extremism, fie un pretext de excludere socială, chiar forme de persecutare a credincioşilor”, a mai spus el.

Suveranul Pontif a subliniat că migranţii şi refugiaţii iau calea către Europa pentru a găsi pe continent ”pace şi securitate”, ”rodul unui lung drum izvorât din idealurile părinţilor fondatori ai proiectului european după cel de-Al Doilea Război Mondial”.

”Europa trebuie să fie mândră de acest patrimoniu, bazat pe anumite principii şi pe o viziune a omului care îşi are bazele în istoria sa milenară, inspirată din concepţia creştină a fiinţei umane”, a mai spus Papa.

Salutând eforturile depuse de Grecia şi Germania în ce priveşte primirea de refugiaţi, Papa şi-a exprimat ”gratitudinea specială” Italiei pentru ”exemplele sale pozitive de integrare”. Cu două luni până la alegerile legislative din 4 martie din Italia, el şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca dificultăţile economice persistente ale ţării să nu ducă la ”îngrădiri” în viitor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.