StiripesurseȘtirile zileiPapa Francisc îi salută din zbor pe palestinieni

Papa Francisc îi salută din zbor pe palestinieni

Publicat:

Papa Francisc i-a salutat vineri, prin intermediul unei telegrame, pe palestinieni în momentul în care a survolat teritoriile palestiniene, la bordul avionului care îl transporta în Irak, unde va efectua o vizită în perioada 5-8 martie, transmite EFE, potrivit agerpres.

”În timp ce survolez teritoriile palestiniene în timpul călătoriei mele cu avionul în Irak, transmit salutări cordiale excelenţei sale (preşedintele Mahmoud Abbas) şi tuturor iubiţilor cetăţeni”, a scris papa Francisc în telegrama trimisă autorităţilor palestiniene. ”Mă rog pentru ca Cel de Sus să-i binecuvânteze pe palestinieni cu pace şi bunăstare”, a adăugat suveranul pontif în textul menţionat.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Papa Francisc a plecat vineri în vizita sa de trei zile în Irak, una dintre cele mai dificile şi mai riscante, din cauza pandemiei de coronavirus şi a rachetelor lansate împotriva bazelor aparţinând forţelor coaliţiei internaţionale.

Avionul companiei Alitalia a decolat la ora locală 7:44 (6:44 GMT) de pe aeroportul internaţional Fiumicino din Roma şi, după parcurgerea a 2.947 de kilometri, a aterizat pe aeroportul din Bagdad la ora locală 14:00 (10:00 GMT).


Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate

Autorităţile irakiene au întărit măsurile de securitate, mii de angajaţi ai Ministerelor Apărării, de Interne, de Informaţii şi de Securitate Naţională fiind desfăşuraţi în toate locurile pe care le va vizita Papa Francisc. Totodată, toate drumurile pe care va circula suveranul pontif vor fi supravegheate cu ajutorul dronelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.