StiripesurseDiasporaPapa Francisc, la Mosul: Plecarea creştinilor din Orientul Mijlociu este 'o...

Papa Francisc, la Mosul: Plecarea creştinilor din Orientul Mijlociu este ‘o pierdere incalculabilă’

Publicat:

Plecarea creştinilor din Orientul Mijlociu este “o pierdere incalculabilă”, a declarat duminică papa Francisc la Mosul, în nordul Irakului, informează AFP, potrivit agerpres

Ocuparea unei treimi din ţară de către grupul jihadist Stat Islamic din 2014 până în 2017 a fost ultimul episod dintr-o serie de conflicte care au dus la plecarea în exil a majorităţii creştinilor din Irak. În prezent, doar 400.000 dintre locuitorii ţării sunt creştini, faţă de 1,5 milioane în 2003, înainte de invazia americană.

Citește și : Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie în Belgia

“Diminuarea tragică a numărului de discipoli ai lui Iisus, aici şi în tot Orientul Mijlociu, este o pierdere incalculabilă, nu doar pentru indivizii şi comunităţile în cauză, ci şi pentru societatea pe care o lasă în urmă”, a declarat suveranul pontif.

La Mosul, un oraş cu o îndelungată istorie, clerul catolic nu a reuşit să găsească o biserică potrivită pentru a-l primi pe Papa Francisc, aflat în prima vizită a unui suveran pontif în Irak.


În total, 14 biserici din provincia Ninive (nord), a cărei capitală este Mosul, au fost distruse, inclusiv şapte datând din secolele V, VI şi VII. În aceste condiţii, o scenă a fost construită pe ruinele a patru biserici – printre care biserica Al-Tahira, cu o vechime de peste 1.000 de ani – pentru ca papa să se poată adresa micii mulţimi venite să-l întâmpine.

Citește și : Legea electorală promovată de China este ‘un atac direct’ la adresa autonomiei Hong Kong-ului (Washington)

După oprirea de la Mosul, Papa Francisc a sosit duminică la Qaraqosh, o localitate cu o istorie milenară, unde s-a întâlnit cu credincioşii în biserica Al-Tahira, renovată pentru această ocazie după ce a fost arsă din temelii de jihadişti în 2014.

Convoiul său a fost întâmpinat cu urale de creştinii care s-au întors aici după trei ani de ocupaţie jihadistă. Papa va rosti alături de ei rugăciunea Angelus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.