StiripesurseCultură și MediaDiversePapa Francisc ordonă construirea unui parc solar pentru Statul Cetăţii Vaticanului

Papa Francisc ordonă construirea unui parc solar pentru Statul Cetăţii Vaticanului

Publicat:

Papa Francisc ordonă construirea unui parc solar pentru Statul Cetăţii Vaticanului

Papa Francisc a ordonat crearea unui parc agrovoltaic în apropiere de Roma, menită să asigure întregul necesar de energie electrică al Statului Cetăţii Vaticanului, care şi-a afirmat dorinţa de a atinge obiectivul de zero emisii de carbon, transmit miercuri agenţiile AFP şi Reuters.

Într-o scrisoare sub forma unui document “motu proprio”, un edict papal, publicat miercuri, suveranul pontif în vârstă de 87 de ani a dispus înfiinţarea unui “sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, situată în nord-vestul capitalei italiene, potrivit stiripesurse.

Citește și: Mai marii Europei s-au înţeles: Ursula von der Leyen rămâne şefa Comisiei Europene

Sistemul agrovoltaic constă în producerea de energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice instalate pe terenurile agricole.

“Trebuie să facem o tranziţie către un model de dezvoltare durabilă, care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică”, a scris papa, subliniind rolul energiei solare.


Energia produsă va permite alimentarea staţiei de emisie Radio Vatican şi va asigura necesarul de energie electrică al Cetăţii Vaticanului, a adăugat papa Francisc în scrisoarea datată 21 iunie şi intitulată “Fratello Sole” (“Fratele Soare”).

Edictul papal nu precizează cât de mare va fi acest parc şi când va deveni operaţional.

Papa a încredinţat sarcina construirii parcului solar cardinalului care îndeplineşte funcţia de guvernator al Statului Cetăţii Vaticanului şi şefului Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA).

Papa Francisc, autor al enciclicii “Laudato Si” din 2015, a făcut din ecologie unul dintre pilonii pontificatului său, iar Sfântul Scaun a aderat în 2022 la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi la Acordul de la Paris.

În 2008, papa Benedict al XVI-lea a dat startul iniţiativelor Vaticanului în materie de ecologie instalând panouri solare pe acoperişul imensei săli Paul al VI-lea care găzduieşte audienţele papale săptămânale.

Citește și: Rusia interzice trei posturi TV din România

Cincisprezece ani mai târziu, cel mai mic stat din lume s-a angajat să îşi reducă până în 2030 emisiile de gaze cu 20% comparativ cu nivelul din 2011, un angajament în primul rând simbolic având în vedere contribuţia sa la emisiile globale.

Instalaţiile agrovoltaice, răspândite în Japonia şi Coreea de Sud, generează un entuziasm tot mai mare în întreaga lume, dar şi reticenţă în rândul actorilor din domeniul agricol, care se tem de consecinţele acesteia asupra preţurilor terenurilor şi a productivităţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.