StiripesurseDiasporaPapa Francisc propăvăduieşte uniunea sfântă între un bărbat şi o femeie

Papa Francisc propăvăduieşte uniunea sfântă între un bărbat şi o femeie

Publicat:

Papa Francisc şi-a exprimat regretul că familia este azi văzută în Occident ca “o instituţie depăşită” şi a pledat pentru “uniunea sfântă dintre un bărbat şi o femeie”, cu prilejul discursului anual susţinut în faţa diplomaţilor acreditaţi la Sfântul Scaun, relatează luni AFP, potrivit agerpres. 

“Din păcate ştim cum, mai ales în Occident, familia este considerată o instituţie depăşită. În faţa trăiniciei unui proiect definitiv se preferă în zilele noastre legăturile pasagere”, a deplâns Suveranul Pontif.

Citeşte şi: Peste de 100 de copii ai teroriştilor din ISIS sunt aşteptaţi să se întoarcă în Germania

“Este vorba de o comuniune care are o frumuseţe austeră şi simplă, un caracter sacru şi inviolabil şi o funcţie firească în ordinea socială”, a declarat el făcând referire la un discurs din 1964 al papei Paul al VI-lea.

Papa nu a făcut vreo aluzie directă la adoptarea de legi care permit uniunile homosexuale în numeroase ţări, inclusiv în Italia. În 2017, Germania, Malta şi Australia au permis căsătoriile între persoane de acelaşi sex, în condiţiile care alte ţări, precum Austria şi Taiwan, se îndreaptă spre decizii similare.


Papa Francisc a lansat luni un apel la adoptarea “unor adevărate politici de susţinere a familiei”, punând în cauză o “dramatică” scădere a natalităţii.

Citeşte şi: Trump Tower a luat foc. Peste 100 de pompieri intervin pentru stingerea incendiului – VIDEO

“Trăim o adevărată iarnă demografică! Este semnul unor societăţi care nu pot face faţă provocărilor prezentului şi care devin din ce în ce mai temătoare faţă de viitor şi sfârşesc prin a se replia asupra lor însele”, a subliniat papa Francisc.

El a criticat totodată respingerea persoanelor în vârstă, “mai ales dacă sunt bolnave”, şi a evocat calvarul femeilor, care “sunt supuse adesea violenţelor şi abuzurilor, inclusiv în sânul propriilor familii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.