StiripesurseDiasporaPapa Francisc s-a rugat pentru unitatea Europei în contextul pandemiei de...

Papa Francisc s-a rugat pentru unitatea Europei în contextul pandemiei de coronavirus

Publicat:

Papa Francisc a insistat miercuri asupra unităţii Uniunii Europene astfel încât “toţi împreună să putem merge înainte ca fraţii”, în cadrul slujbei matinale pe care o oficiază în fiecare zi, în contextul pandemiei de coronavirus, în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta, relatează EFE, potrivit agerpres.

Înainte de începerea liturghiei, care zilele acestea este dedicată pandemiei, papa a reamintit că miercuri este sărbătorită Ecaterina din Siena (25 martie 1347- 29 aprilie 1380), o mistică dominicană, venerată ca sfântă de Biserica Catolică, şi care a fost declarată învăţătoare a Bisericii şi protectoare a Europei.

Citește și : Trump laudă America: ‘Avem 1 milion de contaminări pentru că testăm cel mai bine!’

Papa Francisc le-a cerut miercuri credincioşilor să se roage “pentru Europa, pentru unitatea Europei şi pentru unitatea Uniunii Europene: pentru ca toţi împreună să putem merge înainte ca fraţii”.

În urmă cu câteva zile, în ajunul summitului Consiliului European în care urmau să fie aprobate ajutoarele pentru starea de urgenţă provocată de pandemie, papa Francisc le-a cerut credincioşilor, în timpul slujbei matinale din Casa Santa Marta, să se roage pentru ca “Europa să ajungă la această unitate, această unitate fraternă la care au visat părinţii fondatori ai Uniunii Europene”.


Citește și : IZOLAREA ar putea conduce la 7 milioane de sarcini neplanificate

Sfântul părinte a invocat bătrânul continent şi cu prilejul mesajului său de Paşte, subliniind că este “foarte urgent în împrejurările actuale ca rivalităţile să nu recapete forţă şi ca noi toţi să ne recunoaştem ca parte ai unei unice familii şi să ne susţinem reciproc”.

“Astăzi UE se află în faţa unei provocări istorice de care depinde nu doar viitorul său, ci şi cel al lumii întregi. Să nu pierdem ocazia să ne demonstrăm încă o dată solidaritatea, recurgând inclusiv la soluţii inovatoare”, declarase papa cu acea ocazie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.