StiripesurseDiasporaPapa Francisc şi-a exprimat dorinţa de a vizita Libanul

Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa de a vizita Libanul

Publicat:

Papa Francisc şi-a exprimat joi dorinţa de a vizita Libanul “imediat ce vor fi îndeplinite condiţiile” în timpul unei întâlniri cu premierul desemnat al acestei ţări, Saad Hariri, a informat Vaticanul, potrivit AFP şi agerpres.

În timpul audienţei private de aproximativ 30 de minute acordate lui Hariri, “Papa a dorit să-şi reitereze apropierea faţă de poporul libanez care trăieşte un moment de mari dificultăţi şi de incertitudine şi a reamintit responsabilitatea tuturor forţelor politice de a se angaja urgent în beneficiul acestei naţiuni”, a declarat reporterilor şeful serviciului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni.

Citeşte şi: Armata israeliană a BOMBARDAT Siria – Black News

“Reafirmându-şi propria dorinţă de a vizita ţara imediat ce vor fi îndeplinite condiţiile, Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa ca Libanul, ajutat de comunitatea internaţională, să înceapă din nou să întruchipeze ‘forţa cedrilor, diversitatea care din slăbiciune devine forţă într-un măreţ popor reconciliat cu vocaţia sa de a fi un tărâm al întâlnirii, al coabitării şi al pluralismului” a conchis Bruni.

Citeşte şi: India, ţara cu cele mai multe infectări zilnice la nivel mondial – Black News


După mai bine de opt luni de blocaj şi, în pofida crizei care a lovit ţara care are nevoie de un guvern capabil să lanseze reforme, partidele libaneze sunt încă blocate în negocieri interminabile, certându-se pe distribuirea portofoliilor ministeriale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.