StiripesurseExterneParlamentul italian APROBĂ prelungirea stării de urgență

Parlamentul italian APROBĂ prelungirea stării de urgență

Publicat:

Parlamentul italian a votat miercuri prelungirea stării de urgenţă până pe 15 octombrie pentru a facilita luarea de decizii de către guvern în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.

Actuala stare de urgenţă expiră pe 31 iulie şi guvernul se va reuni, cel mai probabil în cursul zilei, pentru a o prelungi oficial până la 15 octombrie.

Citește și: Omul de legătură între Washington și Berlin vorbește despre retragerea trupelor americane din Germania

Senatul italian a votat primul, marţi seară, autorizarea prelungirii stării de urgenţă, iar apoi deputaţii au dat şi ei undă verde acestei decizii miercuri, în jurul prânzului.

“Din nefericire, pandemia nu s-a terminat complet astăzi, chiar dacă efectele sunt mai controlate şi limitate geografic”, a declarat şeful guvernului, Giuseppe Conte, în faţa deputaţilor.


Prelungirea stării de urgenţă este deci “o alegere inevitabilă, chiar obligatorie, bazată pe reflecţii pur tehnice”, a adăugat Conte, respingând acuzaţiile de “liberticid” aduse de opoziţia de dreapta.

Citește și: Parlamentul Turciei APROBĂ controlul asupra Twitter şi Facebook

Şeful guvernului italian a ţinut, de asemenea, să sublinieze că prelungirea stării de urgenţă nu înseamnă o nouă izolare a italienilor, după cum au vehiculat unele mesaje postate pe reţelele sociale.

Italia a plătit un tribut greu pandemiei, cu peste 35.000 de morţi şi peste 246.000 de cazuri de contaminare.

Starea de urgenţă serveşte în Italia în principal la facilitarea şi accelerarea luării deciziilor şi măsurilor menite să combată efectele unui seism, inundaţiilor sau altor catastrofe, în cazul de faţă fiind vorba despre pandemia de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Netanyahu bombardează Libanul și demolează afirmațiile lui Trump

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, guvernul israelian a spulberat declarațiile Casei Albe privind un armistițiu în Liban, în special pentru...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.