StiripesurseDiasporaParlamentul portughez a adoptat o variantă reformulată a legii pentru dezincriminarea...

Parlamentul portughez a adoptat o variantă reformulată a legii pentru dezincriminarea eutanasiei

Publicat:

Parlamentul portughez a adoptat vineri a doua versiune a unei legi privind dezincriminarea eutanasiei, retrimiţând textul la preşedintele conservator după ce a reformulat-o pentru a ţine cont de rezervele emise de Curtea constituţională, relatează AFP, potrivit agerpres

Textul care “autorizează moartea asistată medical” a fost aprobat cu 138 de voturi pentru, dintr-un total de 227, datorită voturilor formaţiunilor de stânga, cu excepţia Partidului comunist, şi a mai multor deputaţi de centru-dreapta, cum s-a întâmplat şi cu prima versiune a legii în ianuarie.

Citește și : Inundaţiile fac ravagii în Bosnia (VIDEO)! Capitala ţării ‘s-a scufundat’ în BEZNĂ!

Acum ea va fi analizată din nou de preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, care a sesizat Curtea constituţională pentru ca aceasta să verifice conformitatea sa cu legea fundamentală a ţării.

Noua versiune a legii cuprinde o introducere în care sunt definite conceptele de “leziune definitivă de gravitate extremă” sau “boală gravă ori incurabilă”, pe care Curtea constituţională le-a considerat prea vagi.


Şeful statului, un catolic fervent, va putea acum să promulge legea, să folosească dreptul său de veto pentru a o bloca sau să o supună încă o dată analizei Curţii Constituţionale.

Dacă textul este promulgat, Portugalia va deveni a cincea ţară din Europa care legalizează eutanasia, după ţările din Benelux şi Spania vecină.

Votul de vineri a avut loc a doua zi după anunţul privind dizolvarea parlamentului de către preşedinte, care a decis să convoace alegeri legislative anticipate pentru 30 ianuarie, în urma respingerii proiectului bugetului de stat pentru 2022 al guvernului socialist minoritar, abandonat de foştii săi aliaţi din stânga radicală.

Citește și : Coastele britanice sunt luate cu asalt! Sute de migranţi au traversat Canalul Mânecii într-o singură zi

Parlamentul îşi menţine atribuţiile până la dizolvarea sa oficială, care ar urma să intervină la sfârşitul lui noiembrie, dar mai mulţi aleşi de dreapta au criticat graba stângii de a dori să legalizeze eutanasia în acest context.

Susţinătorii dezincriminării sinuciderii asistate au argumentat, la rândul lor, că versiunea finală a acestei legi este “fructul unei lungi dezbateri societale şi parlamentare”, potrivit deputatei socialiste Isabel Moreira.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.