StiripesurseDiasporaParlamentul Ucrainei aprobă demisia premierului Oleksi Honcearuk

Parlamentul Ucrainei aprobă demisia premierului Oleksi Honcearuk

Publicat:

Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a aprobat miercuri demisia premierului Oleksi Honcearuk, prezentată la cererea preşedintelui Volodimir Zelenski, nemulţumit de rezultatele economice şi sociale slabe ale cabinetului, după şase luni cât Honcearuk a activat la conducerea guvernului de la Kiev, potrivit AFP, DPA şi Reuters, scrie agerpres.

În total, 353 de deputaţi au votat în favoarea acestei decizii, dintr-un necesar de 226 de voturi.

Citește și : Germania insistă pe găsirea unei soluţii la nivelul UE la problema copiilor refugiaţi

‘Să fim obiectivi, acest guvern are realizări’, dar ‘pentru ucraineni aceasta nu este suficient’, a declarat preşedintele Zelenski, în faţa deputaţilor înainte de vot, evocând numeroase probleme sociale care nu au fost rezolvate.

‘Aproape 10 milioane dintre concetăţenii noştri trăiesc aproape de limita sărăciei’, iar dintre cei ’11 milioane de pensionari, cei mai mulţi primesc mai puţin de 2.000 de hrivne pe lună’, sau 70 de euro la rata actuală, a spus Zelenski.


Honcearuk avea ‘un cabinet cu feţe noi, dar feţele nu sunt suficiente. Avem nevoie de minţi noi, de inimi noi’, a afirmat preşedintele Volodimir Zelenski vorbind în sesiunea extraordinară a parlamentului.

Citește și : Greta Thunberg critică ‘pretinsa’ calitate de lider a UE în combaterea schimbărilor climatice

Preşedintele ucrainean a criticat de asemenea forţele de ordine, acuzându-le de ‘prea multă indulgenţă’: ‘Societăţii ucrainene i s-a promis victorie asupra corupţiei. Deocamdată nu este chiar un meci nul’, a declarat el, adăugând:’Cât timp mai trebuie să aştepte societatea ucraineană rezultatele unor investigaţii răsunătoare?’

Dacă politica prooccidentală ucraineană ‘rămâne neschimbată’, ‘erorile’ pe plan intern trebuie să fie ‘corectate’, a subliniat şeful statului, fost actor de comedie şi un novice în politică, ales cu un scor zdrobitor în aprilie anul trecut în cea mai înaltă funcţie în stat.

Iniţial, Honcearuk a depus o cerere de demisie în urmă cu două luni, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care se auzea vocea sa insultându-l pe Zelenski, despre care spunea că are o înţelegere ‘foarte primitivă’ a economiei.

Zelenski (42 de ani) i-a respins atunci cererea de demisie, spunând că ar dori să ofere lui Honcearuk şi cabinetului său mai multe şanse de a se manifesta.

Honcearuk, devenit la 35 de ani cel mai tânăr premier în istoria Ucrainei, a fost una dintre feţele noi pe care Zelenski a promis că le va aduce într-un peisaj politic sclerozat pentru a înlocui vechile elite considerate drept corupte şi ineficiente.

Denis Şmâgal (45 de ani) urmează să-l înlocuiască la conducerea guvernului. Din august, el a fost guvernator al regiunii Ivano-Frankivsk (vest) până la numirea ca viceprim-ministru în urmă cu o lună.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.