StiripesurseDiasporaPartidul Laburist britanic dorește un "acces total" la piaţa unică europeană...

Partidul Laburist britanic dorește un “acces total” la piaţa unică europeană după Brexit

Publicat:

Partidul Laburist britanic, principala formaţiune de opoziţie, a anunţat marţi că a depus un amendament la proiectul de lege privind Brexitul, cerând guvernului conservator să negocieze cu Bruxellesul un “acces total” la piaţa unică europeană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Amendamentul pledează pentru “un nou acord asupra pieţei unice”, cu instituţii şi reguli comune Marii Britanii şi Uniunii Europene. El urmează să fie dezbătut marţi, 12 iunie, când proiectul de lege al guvernului privind retragerea din UE va reveni în Camera Comunelor.

Citește și : Vladimir Putin insistă asupra ridicării sancţiunilor europene care vizează Rusia

“Labour va accepta numai un acord asupra Brexitului oferind avantajele pieţei unice” – care permite libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, capitalului şi serviciilor – “şi protejând piaţa forţei de muncă şi nivelul de trai”, a explicat Keir Starmer, referentul laburist pentru Brexit, într-un comunicat.

Partidul Laburist a exclus însă menţinerea în Spaţiul Economic European (SEE), care include ţări nemembre ale UE, aşa cum doresc mai mulţi deputaţi din rândurile sale.


Keir Starmer s-a pronunţat pentru un acord “specific” cu Marea Britanie. “Trebuie (…) să negociem propriul acord ambiţios care să servească interesele noastre economice şi să evite restabilirea frontierei fizice” între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, adăugat el.

În februarie, liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, a pledat deja pentru o “nouă uniune vamală” cu UE care să copieze regimul actual.

Proiectul de lege, care trebuie să permită Marii Britanii să funcţioneze normal după ce va rupe legăturile cu blocul european, a fost adoptat prima dată în ianuarie de deputaţi înainte de a fi prezentat Lorzilor (Camera superioară a Parlamentului britanic).

Citeşte şi:  Preşedintele Andrzej Duda descrie apartenenţa Poloniei la UE drept o 'realizare civilizatoare'

Citește și : Ucraina: Incendiu de proporţii în zona de excluziune din jurul centralei nucleare de la Cernobîl

Majoritari pro-UE, aceştia din urmă l-au modificat în profunzime adoptând 15 amendamente, ignorând obiectivele guvernului conservator condus de premierul Theresa May. Ei au eliminat astfel data ieşirii din UE (29 martie 2019) şi s-au pronunţat pentru rămânerea ţării în SEE.

La 12 iunie, deputaţii britanici se vor pronunţa asupra acestor modificări aduse textului. Executivul, confruntat cu adâncile diviziuni legate de Brexit care agită Partidul Conservator, se teme că va fi pus în minoritate în faţa unei coaliţii a unora dintre “Tories” cu opoziţia laburistă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.