StiripesurseDiasporaPartidul lui Juha Sipila trece în opoziţie

Partidul lui Juha Sipila trece în opoziţie

Publicat:

Premierul în exerciţiu al Finlandei, Juha Sipila, a declarat marţi că, cel mai probabil, Partidul de Centru, în fruntea căruia se află deocamdată, va intra în opoziţie în viitoarea legislatură, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Partidul de Centru se îndreaptă foarte clar spre a fi în opoziţie’, a declarat Sipila, după ce, alături de alţi deputaţi nou aleşi, şi-a prezentat acreditarea la parlament.

‘Alegătorii au decis’, a adăugat el, conform postului public YLE.

Citeşte şi: Bilanţul atentatelor din Sri Lanka a ajuns la 310 morţi. Poliţia face noi arestări!

La alegerile parlamentare de pe 14 aprilie, partidul lui Sipila a pierdut 18 mandate, obţinând doar 31 din totalul celor 200 ale legislativului.


‘Noi am suferit o mare înfrângere electorală, iar acum analizăm cauzele şi punem bazele pentru un nou început’, a mai spus Sipila.

El a precizat că intenţionează să rămână simplu membru al parlamentului.

Sipila a mai spus că, pe perioada sărbătorilor pascale, a avut discuţii cu Antti Rinne, liderul social-democraţilor, creditat cu tentativa de formare a noului guvern.

În urmă cu o săptămână, Juha Sipila a anunţat că va demisiona de la conducerea partidului, noul lider urmând a fi ales la conferinţa extraordinară ce va fi convocată pentru luna septembrie.

Citeşte şi: Noua IRA îşi recunoaşte vina în uciderea jurnalistei nord-irlandeze

Juha Sipila, fost om de afaceri în vârstă de 57 de ani, a lucrat în domeniul tehnologiei. În 2011 a fost ales deputat, iar un an mai târziu a devenit lider de partid.

Din 2015 s-a aflat în fruntea unei coaliţii de guvernare de centru-dreapta. În martie 2019 a demisionat, invocând eşecul de a trece prin parlament o reformă majoră a sistemului de sănătate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.