StiripesurseDiasporaPartidul premierului ungar Viktor Orban a avut un avantaj inechitabil în...

Partidul premierului ungar Viktor Orban a avut un avantaj inechitabil în campanie, afirmă OSCE

Publicat:

Publicitatea omniprezentă plătită de stat i-a conferit Fidesz, partidul premierului ungar Viktor Orban, un avantaj incorect înaintea alegerilor de duminică, care i-au asigurat lui Orban un al patrulea mandat consecutiv în fruntea executivului, a anunţat luni Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), transmite Reuters, potrivit agerpres

Procesul electoral a fost bine organizat şi competitiv, însă a fost marcat de suprapuneri persistente ale comunicărilor guvernului şi ale coaliţiei guvernamentale, precum şi de subiectivismul media şi opacitatea finanţării campaniei, scrie OSCE într-un comunicat.

Citește și : Peste 200 de persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor împotriva războiului

“Misiunea de observare a alegerilor a notat că o amplă campanie de publicitate guvernamentală plătită de la bugetul de stat a întărit mesajele de campanie ale principalului partid guvernamental, conferindu-i un avantaj inechitabil”, a constatat organizaţia.

“Campania electorală în sine a fost caracterizată de o suprapunere pregnantă între mesajele de campanie ale coaliţiei guvernamentale şi campaniile de informare ale guvernului, amplificând avantajul coaliţiei guvernamentale şi estompând linia de demarcaţie dintre stat şi partid”, potrivit OSCE.


“Biroul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (ODIHR) şi-a pierdut orice credibilitate”, a reacţionat pe Twittter purtătorul de cuvânt guvernamental Zoltan Kovacs.

Întrebat dacă, pe baza observaţiilor OSCE privind votul de duminică, acesta poate fi considerat un scrutin liber, Mark Pritchard, şeful delegaţiei Adunării parlamentare a OSCE a refuzat să facă o evaluare, explicând că misiunea acesteia a constat în “a evalua modul în care s-a desfăşurat procesul electoral, de a observa şi analiza, şi nu de a comenta asupra alegerilor în sine”.

Citește și : Minele din Marea Neagră reprezintă un ‘risc serios’ pentru activitatea maritimă (Ministerul britanic al Apărării)

Potrivit rezultatelor preliminare după numărarea a 99% din voturi, Fidesz a obţinut duminică 135 de mandate în parlamentul cu 199 de locuri, alianţa de şase partide a opoziţiei – 56, iar formaţiunea de extrema dreaptă Patria Noastră – 7 mandate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.