StiripesurseDiasporaPeste 1.000 de experţi i-au cerut preşedintelui Macron să evite 'precipitarea'...

Peste 1.000 de experţi i-au cerut preşedintelui Macron să evite ‘precipitarea’ restaurării catedralei Notre-Dame din Paris

Publicat:

Peste o mie de experţi în patrimoniu i-au cerut preşedintelui Emmanuel Macron, într-o scrisoare deschisă publicată de cotidianul francez Le Figaro, să evite “precipitarea” în ceea ce priveşte restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris şi să nu încalce regulamentele din domeniul protejării patrimoniului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Să nu înlăturăm complexitatea gândirii care trebuie să înconjoare acest şantier, în spatele unui afişaj al eficacităţii”, au declarat 1.170 de arhitecţi, experţi în conservare şi profesori francezi şi din străinătate în acest text publicat online în ediţia de duminică a cotidianului Le Figaro, după ce preşedintele Franţei a promis că va reconstrui în cinci ani catedrala Notre-Dame, o bijuterie a artei gotice, distrusă parţial de un incendiu în urmă cu două săptămâni.

Citește și : Bilanţul victimelor în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Indonezia se ridică la 29 de morți

“Să ne acordăm timpul necesar pentru a găsi calea cea mai bună şi, atunci, da, vom fixa un termen ambiţios pentru o restaurare exemplară”, au pledat ei.

Semnatarii textului, printre care s-a aflat şi expertul în conservarea monumentelor naţionale Laurent Alberti, critică alegerea guvernului francez de a adopta pentru acest şantier un proiect de lege ce autorizează derogări de la normele de protecţie patrimonială.


“Alegerile pentru restaurarea monumentului trebuie să se facă având o abordare scrupuloasă, bine gândită, a deontologiei”, au adăugat ei în acel text, intitulat “Monsieur le President, ne dessaisissez pas les experts du patrimoine!” (“Domnule preşedinte, nu îi privaţi pe experţii în patrimoniu de responsabilităţile lor!”).

Mai multe voci din universul culturii, inclusiv cele ale jurnalistului radio-TV Stephane Bern şi fostului ministru al Culturii Jack Lang, şi-au exprimat la rândul lor preocuparea în legătură cu adoptarea acelor derogări.

Citește și : Mii de persoane evacuate în apropiere de Montreal, după ce a cedat un dig

Actualul ministru al Culturii, Franck Riester, a dat asigurări spunând că nu este “deloc vorba despre derogări de la principiile fundamentale ale protejării patrimoniului”. Regulile, pentru derogări, “sunt foarte strâns delimitate” şi expunerea de motive din viitoarea lege “vizează în mod specific legislaţia aplicabilă în jurul monumentelor, nu monumentele în sine”, a precizat Franck Riester.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.