StiripesurseȘtirile zileiPfizer studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin

Pfizer studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin

Publicat:

Compania farmaceutică Pfizer a anunţat joi că studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor care au fost deja vaccinate cu ambele doze, pentru a încerca astfel să întărească protecţia organismului împotriva noilor variante mai agresive de coronavirus, relatează EFE, potrivit agerpres.

Directorul executiv al companiei, Albert Bourla, a declarat pentru postul NBC că, prin această a treia doză, răspunsul imun generat de anticorpi ar putea fi de 10-20 de ori mai puternic.

Citește și: Armata americană a lovit pozițiile miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak

Acest nou studiu vizează două grupe de vârste, voluntari între 65 şi 85 de ani, şi o altă categorie de persoane, cu vârste între 18 şi 55 de ani, care vor fi alese din grupul care deja a participat la primele teste desfăşurate de Pfizer în cooperare cu BioNTech.

Testele companiei au început în mai 2020 şi au constat în injectarea a două doze de vaccin la un interval de trei săptămâni.


Cea de-a treia doză va fi injectată la un an după administrarea primei doze, în luna mai din acest an.

Studiul se alătură testelor pe care Pfizer le-a început deja cu o versiune modificată a vaccinului său împotriva variantei sud-africane.

Albert Bourla a declarat că, aşa cum se procedează în mod regulat în cazul vaccinului antigripal, oamenii trebuie să se vaccineze şi împotriva COVID-19. “În fiecare an trebuie să ne aplicăm doza de vaccin, pentru a fi protejaţi împotriva COVID-19”, a reiterat el.

Citește și: Fostul rege al Spaniei a plătit o datorie de 4 milioane de euro

Potrivit unui studiu publicat pe 18 februarie de revista New England Journal of Medicine (NEJM), vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania Pfizer are o reacţie diminuată împotriva variantei sud-africane de coronavirus, cunoscută sub numele de B.1.351, însă, chiar şi aşa, pare suficient de puternic pentru a neutraliza virusul.

Totuşi, o echipă de cercetători de la Şcoala de medicină a Universităţii din Texas, Galveston, care a realizat studiul, a avertizat împotriva unor limitări precum “lipsa unei examinări sistematice a mutaţiilor individuale şi potenţialul acestor mutaţii de a altera efectul neutralizator”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.