StiripesurseSocialPlamen Milanov a fost decorat de Mitropolia Basarabiei

Plamen Milanov a fost decorat de Mitropolia Basarabiei

Publicat:

Plamen Milanov a fost decorat de Mitropolia Basarabiei

Președintele de onoare al Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), Plamen Milanov, a fost decorat de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, cu ordinul„Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul II. Este una dintre cele mai importante distincții bisericești și a fost acordată în semn de recunoștință și apreciere pentru susținerea Bisericii, dar și pentru proiectele lansate de A.S.I.C.S. în susținerea enoriașilor, dar și a persoanelor nevoiașe.

„Vă mulțumim foarte mult pentru ceea ce faceți. Lucrați prin noi și noi lucrăm prin alții, îi ajutăm pe cei care au nevoie. Este un lucru frumos că putem să-i ajutăm pe cei nevoiași”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Petru în timpul ceremoniei de înmânare a ordinului, scrie ziarulnational.md.

Citeşte şi: Prețul biletelor de avion a crescut de 2,3 ori – Stiripesurse.md

La rândul său, președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov, a apreciat gestul Mitropoliei și a menționat că este o onoare să fie decorat cu această distincție. „Pentru mine aceasta distincție înseamnă că Mitropolia Basarabiei a văzut în noi un partener de încredere, dar și un prieten care va fi, mereu, alături de Biserică”.

De altfel, Plamen Milanov a dat asigurări că proiectele lansate de A.S.I.C.S., în colaborare cu Mitropolia Basarabiei, vor continua. „Le suntem recunoscători celor de la Mitropolia Basarabiei, deoarece ei știu mai bine cine are nevoie de susținere. Totodată, ne propunem să lansăm o altă campanie. Să colectăm haine și încălțăminte, iar cu ajutorul Mitropoliei Basarabiei le vom împărțim oamenilor nevoiași. O altă propunere venită din partea Asociației noastre, în acest an, vom oferi și un suport financiar pentru veteranii propuși de Mitropolie”, a adăugat Milanov.


Plamen Milanov a fost decorat de Mitropolia Basarabiei

Consilierul Mitropolitan pentru Relațiile cu Instituțiile Statului, Maxim Sturza, a mulțumit Asociației pentru ajutorul oferit. „Felicitările noastre cu ocazia acordării distincției Ordinul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, gradul II, care este una dintre cele mai importante și mai înalte distincții ale Mitropoliei Basarabiei. Această distincție a fost oferită în semn de prețuire și recunoaștere pentru ajutorul oferit bisericii, pentru intențiile și proiectele de viitor”, a precizat Maxim Sturza.

În luna octombrie 2023, A.S.I.C.S. a semnat un acord de parteneriat cu Mitropolia Basarabiei. Astfel, în urma acestei înțelegeri, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, săptămânal, oferă 50 de prânzuri calde persoanelor social-vulnerabile, care sunt distribuite atât la biserici, cât și la domiciliile beneficiarilor.

Amintim că, recent, Plamen Milanov a primit și titlul de „Omul anului 2023”. Distincția a fost oferită de către scriitorul și jurnalistul Val Butnaru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.