StiripesurseJustiţiePLDM, contestă recursul CEC la Curtea Supremă, prin care vrea să...

PLDM, contestă recursul CEC la Curtea Supremă, prin care vrea să anuleze decizia Curții de Apel privind înregistrarea formațiunii în alegeri

Publicat:

Partidul Liberal Democrat din Moldova contestă recursul Comisia Electorale Centrală la Curtea Supremă de Justiție, pentru anularea hotărârii Curții de Apel, care obligă autoritatea electorală de a înregistra formațiunea în cursa electorală. Potrivit PLDM, contestația CEC nu respectă rigorile prevăzute de Codul administrativ și nu aduce argumente solide pentru anularea deciziei.

Liberal-democrații menționează, într-un comunicat, că la CSJ reprezintă o cale de atac extraordinară, admisibilă doar în cazul unor erori de drept sau al unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor, potrivit ziua.md.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„CEC nu a identificat asemenea erori, ci a reluat aceeași interpretare factuală deja examinată și respinsă de instanța de apel”, se arată în comunic.

PLDM subliniază că recursul CEC se limitează la „reinterpretarea selectivă a faptelor”, fără a demonstra încălcarea legii sau denaturarea probelor de către Curtea de Apel. În consecință, acesta nu ar îndeplini standardele legale prevăzute de art. 245 din Codul administrativ și ar trebui respins ca inadmisibil sau neîntemeiat.


Potrivit formațiunii, instanța de apel a confirmat două elemente esențiale: depunerea în termen a documentelor la 14 iulie 2025, fapt certificat de Agenția Servicii Publice, și faptul că CEC a evitat să adopte o hotărâre motivată, preferând să transmită scrisori, în contradicție cu principiile legalității și transparenței.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„Recursul depus de CEC nu este altceva decât o încercare de a bloca, prin formalism și tergiversare, exercitarea drepturilor fundamentale ale PLDM și ale cetățenilor care ne susțin. PLDM va continua să utilizeze toate căile legale și democratice pentru a apăra dreptul la participare politică și la alegeri libere, garantat de Constituția Republicii Moldova și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se mai menționează în comunicat.

Citeşte şi:  România a început stocarea de gaze în depozite. Exportul către R.Moldova se păstrează la circa 5 milioane de metri cubi

În ședința din 28 august, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să includă PLDM în lista partidelor politice care pot participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce anterior a respins includerea sa în lista formațiunilor eligibile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 17 aprilie 2026

Este o zi ideală pentru a rezolva probleme legate de moşteniri sau alte aspecte financiare. Horoscop 17 aprilie 2026 Berbec Berbecii pot rezolva chestiuni bancare...

Descoperire rară în SUA: o peliculă pierdută a lui Georges Méliès, găsită după mai bine de un secol

O peliculă considerată pierdută, realizată de pionierul cinematografiei Georges Méliès, a fost descoperită într-un cufăr vechi din Statele Unite, după mai bine de 100...

Fatou, cea mai bătrână gorilă din lume care trăiește în captivitate, sărbătorită la Zoo Berlin

Fatou, cea mai bătrână gorilă din lume care trăiește în captivitate, și-a sărbătorit luni cea de-a 69-a aniversare cu un ospăț, ronțăind roșii cherry,...

Ideea consumului speciilor invazive pentru a evita expansiunea lor, criticată de experți

„Invazivorismul”, sau, cu alte cuvinte, consumul de specii invazive, nu este o strategie eficientă pentru a le opri extinderea deoarece, în majoritatea cazurilor, permiterea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.