StiripesurseDiasporaPlecarea investitorilor ucraineni, un semnal de alarmă pentru Bursa de la...

Plecarea investitorilor ucraineni, un semnal de alarmă pentru Bursa de la Varşovia

Publicat:

Cea mai mare bursă din Europa de Est pierde un alt membru, după ce unul dintre cei mai mari producători mondiali de ulei de floarea soarelui a decis să se delisteze de la Bursa de la Varşovia, citând nemulţumiri precum lichiditatea scăzută şi acoperirea slabă a analiştilor, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Namsen Ltd, vehiculul de investiţii al omului de afaceri ucrainean Andrii Verevskyi, a lansat zilele trecute o ofertă pentru a prelua restul acţiunilor la Kernel Holding SA, firma pe care a fondat-o şi a cărui listare în 2007 a încurajat companiile ucrainene să se listeze la Bursa de la Varşovia.

Citeşte şi: Putin, Zelenski sau românii ar putea lua Moldova?

Plecarea Kernel de la Bursa de la Varşovia are legătură în primul rând cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a devastat operaţiunile Kernel şi a prăbuşit capitalizarea de piaţă a firmei cu peste 60%. Însă în anunţul oficial sunt menţionate şi unele dezamăgiri legate de Bursa de la Varşovia, unde acum numărul acţiunilor tranzacţionate este la cel mai redus nivel de peste un deceniu.

Numeroasele încercări “de a îmbunătăţi vizibilitatea acţiunilor şi de extinde baza acţionarilor” au eşuat în mare parte, susţine compania ucraineană într-un comunicat de presă. Kernel subliniază că suferă de pe urma “lipsei de vizibilitate financiară şi a acoperirii slabe a analiştilor”.


Până recent, Bursa de Valori de la Varşovia era un magnet pentru companiile interesate să se listeze, atrăgând retailerul britanic Pepco Group în 2021, după ce cu un an mai devreme a demarat cea mai mare ofertă publică iniţială din partea platformei de comerţ electronic Allegro.eu SA. Debutul Kernel la Bursa de la Varşovia, în anul 2007, şi cele trei emisiuni de acţiuni derulate ulterior între 2008 şi 2011, au permis firmei să strângă un total de 1,2 miliarde de zloţi (270 milioane de dolari).

Citeşte şi: Rusia ar putea prelungi câţiva ani războiul din Ucraina; există riscuri de escaladare a conflictului (raport SUA) – Black News

Însă, între timp, problemele economice şi ieşirile masive de pe acţiunile poloneze, după debutul invaziei ruseşti din Ucraina, şi-au făcut simţite efectele asupra Bursei de Valori de la Varşovia. Producătorul de produse chimice Ciech SA, o companie controlată de miliardarul polonez Sebastian Kulczyk, susţine că va putea să răspundă mai rapid provocărilor geopolitice şi economice după ce va deveni o companie privată.

Potrivit Namsen, ponderea investitorilor polonezi în flotarea liberă este acum de aproximativ 15%, comparativ cu aproximativ 80% după ofertele publice iniţiale. Vehiculul de investiţii dă vina pe reformarea fondurilor de pensii poloneze pentru această modificare, susţinând că reforma a erodat baza naturală de investitori autohtoni pe termen lung a Bursei de la Varşovia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.