StiripesurseMeteoPloile musonice au provocat moartea a cel puţin 50 de persoane...

Ploile musonice au provocat moartea a cel puţin 50 de persoane în Pakistan

Publicat:

Cel puţin 50 de persoane, dintre care opt copii, şi-au pierdut viaţa în Pakistan de la sfârşitul lui iunie în inundaţii şi alunecări de teren provocate de ploile musonice, au anunţat vineri autorităţile, potrivit AFP şi potrivit agerpres.

Musonul, care durează de obicei din iunie până în septembrie, este esenţial pentru irigarea recoltelor şi pentru refacerea resurselor de apă din Asia de Sud, la constituirea cărora contribuie cu 70-80% din precipitaţiile anuale.

Citeşte şi: Vrea cu adevărat Suedia să adere la NATO? – Black News

Musonul este vital pentru agricultură şi securitatea alimentară a acestei regiuni sărace, unde locuiesc circa 2 miliarde de oameni. Este responsabil însă în fiecare an şi de numeroase tragedii şi distrugeri.

”Cincizeci de decese au fost înregistrate pe întreg teritoriul Pakistanului în incidente diferite provocate de ploaie de la începutul musonului, pe 25 iunie”, a precizat vineri pentru AFP un responsabil al Autorităţii naţionale pentru gestionarea catastrofelor (NDMA).


În aceeaşi perioadă, 87 de persoane au fost rănite, a precizat el.

Cele mai multe dintre decese au avut loc în provincia Pendjab (centru-est), cea mai populată din ţară, şi au fost cauzate în special de electrocutări şi de prăbuşirea imobilelor, potrivit informaţiilor oficiale.

În provincia Khyber Pakhtunkhwa (nord-vest), trupurile a opt copii îngropaţi într-o alunecare de teren au fost recuperate joi, potrivit Bilal Faizi, purtător de cuvânt al serviciului de urgenţă pakistanez Rescue 1122.

Salvatorii continuă căutarea trupurilor altor copii susceptibili să fi fost prinşi sub malul de pământ, a adăugat el.

Precipitaţii record, potrivit unor surse oficiale, au lovit miercuri Lahore, capitala Pendjab şi al doilea cel mai mare oraş din ţară, transformând drumurile în râuri şi privând o treime din oraş de electricitate.

Serviciul meteorologic pakistanez a prognozat o nouă serie de ploi torenţiale în zilele următoare.

Potrivit experţilor, încălzirea climatică face ca precipitaţiile să fie mai intense şi mai imprevizibile.

Musonul catastrofic de anul trecut din Pakistan a produs inundaţii pe o treime din teritoriul ţării, avariind două milioane de locuinţe şi ducând la moartea a peste 1.700 de persoane.

Citeşte şi: Germania avea superioritatea economică, Franța superioritatea strategică. Războiul din Ucraina încurcă apele – Black News

Pakistanul, cu o populaţie de 220 de milioane de locuitori, este responsabil de mai puţin de 1% din cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră la nivel mondial.

Pakistanul este în mod deosebit vulnerabil la schimbările climatice. Se află pe locul opt în lista ţărilor cele mai ameninţate de fenomene meteorologice extreme, potrivit unui studiu al ONG-ului Germanwatch.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Temperaturile globale se vor menţine la niveluri record în următorii cinci ani

Temperaturile medii globale ar putea atinge niveluri aproape record în următorii cinci ani, iar temperaturile din zonele arctice sunt preconizate să crească mai rapid...

Vreme schimbătoare în următoarele zile, cu temperaturi în creștere

Vremea va fi instabilă în următoarele zile. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată pe arii extinse sâmbătă, în timp ce duminică și luni precipitațiile...

ALERTĂ meteo! Cod galben de ploi puternice, cu grindină și vijelii

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de ploi pe întreg teritoriul R. Moldova. Avertizarea este valabilă în intervalul orelor 11:00 – 17:00. Potrivit...

Ploi însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic la rafală

La nord se așteaptă ploi cu tunete şi fulgere, iar în restul țării va fi cer variabil, potrivit prognozei meteorologilor. Maximele termice vor varia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.