StiripesurseDiasporaPoliţia franceză a arestat 81 de protestatari

Poliţia franceză a arestat 81 de protestatari

Publicat:

Poliţia a reţinut 81 de persoane în toată Franţa după protestele ce au avut loc în mai multe oraşe împotriva brutalităţii poliţiei şi unei noi legi controversate de securitate, informează luni agenţia DPA, potrivit agerpres.

Arestările au fost efectuate după ce în jur de 133.000 de persoane au demonstrat în mai multe oraşe, cu 46.000 doar la Paris, potrivit Ministerului de Interne, citat de agenţia France Presse.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

Organizatorii au anunţat mai târziu că până la 500.000 de persoane la nivel naţional s-au alăturat marşurilor, cu aproape 200.000 la Paris, potrivit AFP.

La Paris, unde au izbucnit revolte izolate, protestatarii au ridicat baricade şi au aruncat obiecte asupra poliţiei, în timp ce 23 de poliţişti au fost răniţi, potrivit forţelor de poliţie ale oraşului. La nivel naţional, 76 au fost răniţi, potrivit AFP.


În oraşul breton Rennes, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

Alte proteste au avut loc la Strasbourg, Marsilia şi Lyon.

Protestele au legătură cu două incidente arătând brutalitatea poliţiei. Lunea trecută, poliţiştii au folosit forţa pentru a evacua o tabără de migranţi, iar joi a apărut un videoclip ce pare să arate
cum poliţiştii bat un producător negru de muzică.

Procurorul public din Paris Remy Heitz le-a declarat duminică jurnaliştilor că biroul său a iniţiat anchete împotriva a patru ofiţeri de poliţie.

În primele ore ale zilei de luni, trei ofiţeri au fost acuzaţi de violenţă motivată rasial, a anunţat AFP citând o sursă judiciară.

Un ofiţer suspectat de aruncarea unui recipient cu gaze lacrimogene în studioul de muzică unde a avut loc atacul a fost acuzat în principal de “violenţa intenţionată”.

Agenţia a anunţat că doi ofiţeri au fost arestaţi, în timp ce ceilalţi doi au fost plasaţi sub supraveghere judiciară.

Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

Videoclipul a apărut pe fondul legislaţiei propuse ce va limita dreptul de a difuza imagini cu poliţişti.

Guvernul afirmă că o nouă lege de securitate ar proteja mai bine poliţia şi restricţiona înregistrările video ce ar împiedica operaţiunile poliţiei.

De asemenea, mulţi văd libertatea presei în pericol din cauza acestei legi planificate. Măsura a fost revizuită în camera inferioară a parlamentului şi se află acum în Senat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.