StiripesurseȘtirile zileiPolițiștii moldoveni au mers după experiență în Franța

Polițiștii moldoveni au mers după experiență în Franța

Publicat:

Pe parcursul a cinci zile, reprezentanții Poliției Naționale au participat la o vizită de studiu în Franța, axată pe dezvoltarea Direcției Chinologice a IGP, organizată cu sprijinul Departamentului pentru amenințări transnaționale a Secretariatului OSCE, în colaborare cu Jandarmeria Franceză, ministerul francez de interne și alte instituții cheie.

Citește și: Și-a găsit sfârșitul sub roțile unui camion

Polițiștii au avut ocazia să exploreze abordările strategice aplicate în Franța pentru dezvoltarea și implementarea serviciilor K9, în concordanță cu standardele și bunele practici europene.

De asemenea, au avut parte de sesiuni practice, cum ar fi demonstrații ale metodelor utilizate de autoritățile franceze în domeniul dresajului câinilor pentru detectarea substanțelor periculoase, căutarea și salvarea persoanelor dispărute, dar și implicarea câinilor în operațiuni de combatere a criminalității organizate.

Evenimentul a fost finanțat de către guvernul Franței și Statelor Unite ale Americii, și face parte din cadrul proiectului extrabugetar al OSCE „Sprijin pentru agențiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate din regiune”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.