StiripesurseDiasporaPolonia şi România îşi consolidează cooperarea pe flancul estic al NATO

Polonia şi România îşi consolidează cooperarea pe flancul estic al NATO

Publicat:

Alianţa dintre Polonia şi România este una dintre cele mai strânse din Europa şi relaţiile dintre cele două ţări sunt excelente, a apreciat Pawel Soloch, şeful Biroului Securităţii Naţionale (BBN) al Poloniei, care s-a întâlnit la Varşovia cu Ion Oprişor, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui român Klaus Iohannis, relatează agenţia poloneză de presă PAP, potrivit agerpres.

Citeşte şi: INFERN în cartierul miliardarilor americani. Bel-Air este evacuat în masă – FOTO/VIDEO

Nivelul ridicat al relaţiilor bilaterale “este atestat şi de faptul că forţele armate ale României sunt staţionate în Polonia sub auspiciile NATO cu o prezenţă avansată întărită, iar forţele armate poloneze participă similar la o prezenţă avansată a NATO în România”, a subliniat oficialul polonez în declaraţii acordate miercuri agenţiei PAP, referindu-se la programele Alianţei Nord-Atlantice de întărire a flancului estic. El a amintit că Polonia şi România au semnat o declaraţie de parteneriat strategic în octombrie 2009, în timpul preşedinţiei lui Lech Kaczynski.

Şeful Biroului Securităţii Naţionale al Poloniei a precizat că discuţiile cu consilierul prezidenţial român, care s-a aflat în vizită oficială la Varşovia între 4 şi 6 decembrie, la invitaţia BBN, au abordat şi “subiecte deosebit de importante pentru preşedintele (polonez) Andrzej Duda, cum sunt summitul de anul viitor al NATO de la Bruxelles şi reuniunile prealabile în aşa-zisul format Bucureşti, adică ale celor nouă ţări din flancul estic al NATO”.

Pawel Soloch a menţionat că acest proiect a fost iniţiat în comun de preşedinţii Poloniei şi României în 2015 şi că reuniunile “celor nouă” vor ajuta la consolidarea poziţiei statelor din regiune înaintea summitului Alianţei.


Citeşte şi: După ‘declaraţia de război’ a lui Trump, Hamas îi cheamă pe palestinieni la INTIFADA

“În evaluarea noastră comună, summitul trebuie să reprezinte un pas înainte către adaptarea NATO la noua situaţie de securitate din Europa şi să ia decizii privind continuarea întăririi capacităţilor alianţei de a-şi apăra flancul estic. Astăzi, estimez că există mari şanse să fie luate astfel de decizii”, a spus oficialul polonez.

Potrivit lui Soloch, “la fel de important este că România va găzdui următorul summit al Iniţiativei Celor Trei Mări în 2018, un alt proiect strategic iniţiat de preşedintele Andrzej Duda”.

Este vorba de forumul de cooperare dintre 12 state membre ale Uniunii Europene situate în spaţiul dintre Marea Neagră, Adriatică şi Baltică, inclusiv Polonia şi România, menţionează PAP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.