StiripesurseDiasporaPolonia speră într-o poziţie comună a Varşoviei şi Tel Avivului asupra...

Polonia speră într-o poziţie comună a Varşoviei şi Tel Avivului asupra legii privind Holocaustul

Publicat:

Guvernul polonez este deschis faţă de structurarea unei poziţii comune a Poloniei şi a Israelului cu privire la legea privind Holocaustul adoptată de parlamentul de la Varşovia, a declarat vineri şeful diplomaţiei poloneze Jacek Czaputowicz, care a subliniat că această soluţie depinde de cei ”doi parteneri”, relatează agenţia de presă PAP, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat postului public de radio polonez, Czaputowicz a afirmat că ”aceasta (elaborarea unei poziţii comune israeliano-poloneze, n.r.) poate calma situaţia şi cu siguranţă va fi o soluţie bună”.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor

”Relaţiile noastre cu Israelul sunt solide şi foarte bune. Cooperarea în multe domenii şi sprijinul reciproc în forurile internaţionale sunt în interesul nostru, din punct de vedere strategic”, a continuat oficialul polonez.

Legea privind Holocaustul, promulgată marţi de preşedintele polonez Andrzej Duda, impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani, inclusiv în cazul cetăţenilor străini, pentru formularea sintagmei ‘tabere poloneze ale morţii’ şi pentru sugerarea ‘în mod public şi împotriva realităţii’ a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă.


Guvernul de la Varşovia, condus de Partidul Lege şi Justiţie (centru-dreapta), afirmă că noul act normativ este necesar pentru a proteja reputaţia polonezilor ca victime ale agresiunii naziste. Şeful statului polonez a solicitat deja Tribunalului Constituţional să verifice conformitatea acestui text cu legea fundamentală poloneză, în legătură cu libertatea de exprimare.

Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta

Legea a făcut obiectul unor serioase avertismente şi îngrijorări din partea Israelului, a SUA şi a Ucrainei, precum şi a numeroase organizaţii evreieşti.

Oficialii israelieni sunt nemulţumiţi în special de o prevedere pe care o consideră o încercare de a nega participarea anumitor polonezi la exterminarea evreilor, sau chiar de posibilitatea urmăririi în justiţie a supravieţuitorilor Shoah care ar evoca astfel de cazuri. Referitor la aceste temeri, Jacek Czaputowicz le-a pus pe seama mai multor aspecte ale legii care nu au fost înţelese corect şi a insistat că această problemă trebuie să fie soluţionată rapid. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.