StiripesurseȘtirile zileiPopșoi a discutat cu omologul său din Liechtenstein, Sabine Monauni

Popșoi a discutat cu omologul său din Liechtenstein, Sabine Monauni

Publicat:

În contextul vizitei sale în Confederația Elvețiană, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu viceprim-ministra, ministra afacerilor externe al Principatului Liechtenstein, Sabine Monauni.

Citește și: Preț unic în toată țara la lemnul de foc

În cadrul discuțiilor, părțile au remarcat dialogul bilateral activ din ultimii ani și și-au exprimat disponibilitatea de a continua cooperarea politică și sectorială.

Cei doi miniștri au abordat perspectivele generate de intrarea în vigoare, la 1 aprilie 2025, a Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA). A fost subliniat interesul comun pentru susținerea mediului de afaceri din cele două state în vederea valorificării oportunităților economice oferite de acest acord. De asemenea, au fost discutate aspecte legate de evitarea dublei taxări.

Vicepremierul Mihai Popșoi a mulțumit pentru sprijinul acordat de Serviciul de Dezvoltare al Liechtensteinului (LED). Pe parcursul ultimilor 17 ani, LED a contribuit la implementarea în Republica Moldova a unor proiecte în valoare de aproape 20 de milioane de euro, în domeniul educației, formării profesionale, sprijinului pentru tineri și serviciilor sociale.


Părțile au trecut în revistă și prioritățile Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, iar ministrul Mihai Popșoi a adresat omologului său, Sabine Monauni, invitația de a participa la sesiunea ministerială care va avea loc la Chișinău, în luna mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.