StiripesurseDiasporaPopulaţia Italiei este în continuă scădere (Istat)

Populaţia Italiei este în continuă scădere (Istat)

Publicat:

În Italia continuă să se nască tot mai puţini copii în fiecare an, accentuând criza natalităţii într-o ţară confruntată deja cu îmbătrânirea demografică, a indicat miercuri Institutul naţional de statistică (Istat), transmite AFP, potrivit Agerpres.

Anul trecut, Italia a înregistrat 458.151 de naşteri, cu peste 15.000 mai puţine decât în 2016, arată cel mai recent raport al Istat.

Citește și : Cel mai mare capitalist al Chinei a fost oficial confirmat ca membru al Partidului Comunist

În trei ani, numărul naşterilor a scăzut cu 120.000 faţă de nivelul din 2008, iar situaţia continuă să se agraveze, cu deja peste 8.400 naşteri mai puţine în primul semestru din 2018 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, indică institutul de statistică.

Potrivit Istat, una din explicaţii ţine de scăderea constantă a numărului de femei de vârstă fertilă şi a ratei de fecunditate, care a ajuns la 1,32 faţă de 1,45 în 2008.


De altfel, Italia şi-a confirmat în 2017 statutul de a doua ţară cu cea mai vârstnică populaţie (cu o vârstă medie de 45,2 ani), după Japonia, şi declinul demografic.

‘Începând din 2015, ţara noastră a intrat într-o fază de declin demografic’, arăta Istat în luna mai, precizând că, între 2016 şi 2017, numărul locuitorilor a scăzut cu încă 100.000.

La 1 ianuarie 2018, populaţia ţării era de 60,5 milioane de locuitori, dintre care 8,4% străini.

Citește și : Renunţare la modificarea orei. Statele UE ar urma să solicite amânarea până în 2021

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.