StiripesurseDiasporaPortugalia şi Ţările de Jos impun teste COVID-19 pasagerilor din China

Portugalia şi Ţările de Jos impun teste COVID-19 pasagerilor din China

Publicat:

Pasagerii care călătoresc cu avionul din China către Portugalia sau Ţările de Jos trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, în contextul creşterii accentuate a numărului de cazuri în China, au anunţat vineri oficiali din Ministerele Sănătăţii ale celor două ţări, potrivit AFP, scrie agerpres

În Ţările de Jos, măsura intră în vigoare începând din 10 ianuarie şi urmează recomandările Uniunii Europene, a precizat Ministerul olandez al Sănătăţii într-un comunicat.

Citește și : Medvedev ameninţă NATO cu noile rachete Zircon

”Cred că este important să implementăm măsuri de călătorie în cadrul luptei împotriva COVID-19 la nivel european”, a afirmat ministrul olandez al Sănătăţii, Ernst Kuipers, citat în comunicat.

Guvernul olandez recomandă de asemenea ”cu fermitate”, începând de vineri, portul măştii medicale în cursele înspre şi dinspre China.


”Guvernul studiază posibilitatea analizării apelor reziduale din toaletele avioanelor care vin din China în scopul identificării unor mutaţii virale”, a adăugat ministerul.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam este unul dintre cele mai mari aeroporturi europene, un punct important de legătură unde au loc numeroase transferuri intercontinentale.

Totodată, pasagerii din China care se îmbarcă într-o cursă aeriană cu destinaţia Portugalia trebuie să prezinte un test negativ COVID-19 înainte de îmbarcarea în aeronavă, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii portughez.

În aceste curse, călătorii şi echipajul trebuie să poarte de asemenea mască, a precizat ministerul într-un comunicat.

Începând de sâmbătă, o parte din aceşti călători vor fi supuşi la sosirea pe aeroporturile portugheze la teste ”aleatorii, dar cu caracter obligatoriu”, în scopul identificării variantelor în circulaţie ale virusului.

În acelaşi scop, apele reziduale ale aeroportului din Lisabona şi din avioanele care vin din China vor fi de asemenea analizate.

Citește și : Presa britanică îl pune la zid pe prinţul Harry: ‘Ţi-ai vândut sufletul!’

China se confruntă cu un val de contaminări fără precedent în ultimii trei ani, iar Uniunea Europeană a încurajat cu fermitate în această săptămână statele membre să impună teste efectuate în China înaintea zborului, care să fie apoi completate prin ”teste aleatorii” la sosirea pe teritoriul european.

Ca măsură de precauţie, mai multe ţări printre care Statele Unite, Japonia, Franţa şi Germania au decretat deja măsuri identice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.