StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în India! Un milion de persoane sunt sinistrate

POTOP în India! Un milion de persoane sunt sinistrate

Publicat:

Inundaţiile masive provocate de ploile musonice au forţat peste un milion de persoane din statul Assam (nord-estul Indiei) să-şi părăsească locuinţele, autorităţile avertizând că fenomenul se poate agrava în orice moment, informează Reuters, potrivit agerpres.

Brahmaputra, unul dintre cele mai mari fluvii din lume, care izvorăşte din podişul Tibet, traversând apoi India şi Bangladesh, s-a revărsat pe teritoriul statului Assam în weekend, inundând peste 2.000 de sate, ploile continuând şi luni.

Citește și: Boris Johnson va anunța un vast plan de relansare economică în UK

”Două persoane au murit înecate în incidente separate în ultimele 24 de ore, iar peste un milion de persoane au fost afectate, situaţia inundaţiilor devenind critică de la oră la oră”, potrivit unei informări guvernamentale.


Ploile torenţiale au afectat cel puţin 23 dintre cele 33 de districte din statul Assam, iar autoritatea federală responsabilă de resursele de apă a precizat că nivelurile fluviului Brahmaputra urmează să crească, fiind prognozate precipitaţii suplimentare în următoarele trei zile.

”Situaţia inundaţiilor rămâne extrem de gravă după ruperea mai multor diguri”, a declarat pentru Reuters ministrul resurselor de apă din Assam, Keshab Mahanta.

O suprafaţă semnificativă din Parcul Naţional Kaziranga, unde îşi are habitatul rinocerul cu un corn, a fost inundată, au precizat autorităţile.

Statul Assam, celebru pentru plantaţiile sale de ceai, este afectat în fiecare an de inundaţii sezoniere, care forţează guvernul federal şi pe cel statal să cheltuiască milioane de rupii pentru a ţine sub control efectele inundaţiilor.

Citește și: Andrzej Duda câștigă primul tur al alegerilor din Polonia și intră în FINALĂ cu primarul Varșoviei

Personal paramilitar a fost desfăşurat pe teritoriul statului pentru operaţiuni de salvare şi pentru a veghea la menţinerea distanţării sociale în adăposturile temporare în scopul prevenirii răspândirii coronavirusului, au precizat autorităţile.

Assam a raportat până în prezent 7.492 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 11 decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.